Mii de panouri publicitare de mici dimensiuni, amplasate pe stalpii de iluminat stradal din Craiova, sunt "vanate" in aceste zile de angajatii Politiei Locale. Decizia apartine primariei municipiului, care a hotarat ca toate afisele publicitare instalate pe stalpi sa fie date jos. Exceptie fac acele bannere pentru care detinatorii au platit taxa de publicitate catre administratia locala. "Zilele acestea, Primaria Craiova a demarat o actiune prin care panourile publicitare instalate pe stalpii stradali vor fi date jos. Este cazul clientilor care nu au acorduri de publicitate incheiate cu primaria sau nu si-au platit taxele de publicitate conform HCL nr. 428/2010", a declarat viceprimarul Craiovei, Teodor Sas.
Initial, detinatorii acestor panouri au fost somati de administratia locala craioveana sa-si ridice aceste panouri publicitare sau sa achite chiria. Cei care nu au facut-o pana pe 18 iulie 2011 raman fara ele, fiindca vor fi confiscate de primarie si ulterior valorificate. "Politia Locala este un simplu executant al deciziei luate la nivelul primariei. Incepand cu aceasta saptamana, conform unei situatii inmanate de administratia locala, noi dam jos toate afisele publicitare pentru care nu s-au achitat taxele. Acestea sunt confiscate, iar cei care le-au detinut vor fi amendati cu suma de 2.500 de lei", a spus Octavian Mateescu, directorul Politiei Locale Craiova.
Incepand de luni, 18 iulie, ora 19.00 si pana ieri dupa-amiaza, angajatii primariei adunasera peste 2.000 de astfel de bannere. Acestea vor ramane pe o perioada de trei luni in custodia primariei, dupa care vor fi valorificate.