Cautare

3660 de rezultate pentru "pacurar florin alba iulia str alee brazilor" (5.51 secunde)
Dupa ce anul trecut a demisionat din randurile Partidului Democrat, filiala Mangalia, in urma certurilor repetate pe care le-a avut cu actualul lider al gruparii, Ioan Negrea, si dupa indelungi tratative duse cu conducerea "de la Constanta", consilierul Florin Maftei ("independent" de la intrarea in vigoare a legii alesilor locali) a fost cooptat, chiar inainte de sarbatorile pascale, in randul membrilor Partidului Conservator.
De la nivel national, au fost prezenti vicepresedintele PLD, Cristian Boureanu, Mircea Cinteza, membru al Biroului Executiv National al PLD, Valeriu Stoica, presedintele Consiliului Reprezentantilor Nationali ai PLD, Florin Popescu, vicepresedinte PLD, si Cezar Preda, vicepresedinte al PD.
Potrivit presedintelui PNL Navodari, consilierul Florin Chelaru, pana la aceasta data trebuia deja sa existe o convocare a consilierilor in sedinta, dar, pentru ca un anumit proiect de hotarare deranjeaza peste masura anumite interese, lucrurile au fost amanate.
Florin Vodita, fostul sef al Protocolului Prezidential din timpul mandatului Emil Constantinescu, a fost numit joi in functia de consilier de stat in cadrul Cancelariei premierului Tariceanu.
Scandalul de la Mangalia, finalizat cu excluderea din partid a mai multor consilieri PSD, este salutat de alesul local independent Florin Maftei.
Senatorul Sabin Cutas si Florin Anghel, presedintele filialei Prahova a PC, si-au anuntat luni candidaturile pentru presedintia partidului.
Suspectul numarul unu este, insa, liderul PC Prahova, fostul contracandidat la presedintia partidului, Florin Anghel. ... Florin Anghel a anuntat ca a depus contestatie, marti seara, impotriva rezultatului scrutinului intern de la sfarsitul saptamanii trecute.
Biroul Executiv Central al Partidului Conservator a dat publicitatii luni un comunicat de presa prin care anunta excluderea lui Florin Anghel din partid si dizolvarea conducerii filialei Prahova. ... Excluderea sa din PC nu poate genera insa si pierderea functiei de presedinte al Consiliului Judetean Prahova, a subliniat Florin Anghel.
Este vorba despre Traian Cristea (Costinesti), Mugur Mitrana (23 August), Florin Mitroi (Valu lui Traian).
Ultimul punct al ordinii de zi l-a reprezentat alegerea presedintelui de sedinta pentru urmatoarele trei luni, in persoana consilierului local PSD Florin Popa.
Ultimul punct al ordinii de zi l-a reprezentat alegerea presedintelui de sedinta pentru urmatoarele trei luni, in persoana consilierului local PSD Florin Popa.
Conducerea PNL a validat, marti, candidaturile lui Petre Roman, Florin Calinescu, Dida Dragan si Mihai Pocorschi din partea formatiunii liberale la alegerile parlamentare din noiembrie.
Florin Calinescu a declarat duminica, in cadrul unei conferinte de presa sustinute la Vila Florica din Stefanetti, ca nu are un program electoral 'facut de acasa', oferta sa electorala urmand sa fie pusa la punct dupa discutiile cu cetatenii din circumscriptia in care candideaza din partea liberalilor pentru un post de senator.
Consilierul local Florin Paslaru este preocupat de problema maidanezilor ce misuna prin cartierele galatene, si este cum nu se poate mai bucuros de faptul ca si primarul Dumitru Nicolae s-a gandit sa rezolve cumva problema patrupedelor.
La Camera Deputatilor, candidatii sunt Iorgu Dascalu, Daniel Butunoi, Banel Hamza, Viorel Stefan, Dan Nica, Florin Paslaru, Lucretia Rosca, Bogdan Ciuca si Aurel Nechita. ... AŽn aceeasi nota, Florin Paslaru si-a exprimat convingerea ca echipa de candidati ai Aliantei PSD-PC va castiga alegerile.
Florin Stancu nu si-a intrat bine in paine, ca trebuie sa fie nu doar prefect, ci sa faca si treaba celor doi subprefecti pe care ar trebui sa-i aiba.
Cel mai tanar prefect al Doljului a depus sambata juramantul, in prezenta unui mare numar de pesedisti din parlament si guvern. Florin Stancu, cel mai tanar prefect pe care l-a avut vreodata Doljul (33 de ani), a fost instalat oficial in functie sambata de alt craiovean, secretarul de stat pesedist Mihai Fifor, din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor.
Asta pentru ca in sala s-au aflat si cativa cetateni care au comentat permanent si i-au jignit, unul dintre protagonistii show-ului fiind si fostul consilier local din mandatul anterior, Florin Maftei (foto).
Social-democratii gorjeni nu reusesc sa se puna de acord in privinta redeschiderii negocierilor cu partenerii lor din Alianta PSD - PD-L, cei mai multi dintre parlamentari fiind impotriva, in timp ce Florin Carciumaru a epuizat argumentele pentru a-i convinge pe cei care se opun reluarii discutiilor.
Sunt acele taxe a caror administrare costa mai mult decat suma incasata din aceste biruri", a declarat, pentru Curierul National, Florin Parvu, vicepresedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR).
google-analytics.com