Cautare

18868 de rezultate pentru "nr de telefon cergaul mare jud alba" (3.47 secunde)
Membri de top ai administratiei Bush, care au aprobat simularea de inec sau alte tehnici dure de interogare ar putea fi pusi sub acuzare, a aratat Barack Obama (foto) intr-o declaratie surpriza.
Parlamentarii democrat liberali de Constanta, senatorul Mircea Marius Banias si deputatul Constantin Chirila au participat, ieri, la manifestarile ocazionate de "Ziua copilului turc", eveniment gazduit de Caminul Cultural din comuna Castelu.
Potrivit documentului, actualul sef al serviciului, contestat si chiar demis la un moment dat, isi pierde "de drept" mandatul la 90 de zile de la intrarea in vigoare a regulamentului.Directorul Serviciului Administratia Pietelor si Targurilor Craiova, Gheorghe Calinoiu, ar putea fi bagat din nou in corzi daca noul regulament de organizare si functionare intocmit de primarie va fi aprobat de consiliul local.
Democrat-liberalii constanteni au intrat in febra campaniei electorale, dupa turul orasului pe biciclete organizand, de data aceasta vineri, 15 mai a. ... , seria manifestarilor, de data aceasta in orasul Murfatlar, acolo unde va fi inaugurat noul sediu de partid, situat chiar in centrul localitatii.
Arnold Schwarzenegger (foto), guvernatorul Californiei, se apropie de sfarsitul carierei sale politice, dupa ce electoratul a decis ca masurile pentru echilibrarea bugetului statului sa fie respinse la referendum.
Presedintele american Barack Obama (foto) a marit presiunea pe Israel de a opri colonizarea, in incercarea de a-i arata sprijinul sau liderului palestinian Mahmoud Abbas pentru crearea unui stat.
De asemenea, liderul de la Casa Alba urmareste sa obtina sprijin pentru planul sau de solutionare pasnica a conflictului israeliano-palestinian. ... El va rosti joi la Universitatea din Cairo un discurs de reconciliere cu lumea musulmana, eveniment care va constitui momentul cheie al turneului sau.
Cu toate ca localitatile membre ale Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara a "Zonei Metropolitane Constanta" au fost stabilite inca din 2006 de Consiliul Judetean ca fiind Constanta, Navodari, Eforie, Ovidiu, Basarabi, Techirghiol, Mihail Kogalniceanu, Cumpana, Valu lui Traian, Lumina, Tuzla, Agigea, Corbu si Poarta Alba, Claudiu Tusac (foto), primarul Municipiului Mangalia a reusit sa atraga atentia presei cu o platforma-program impopotonata cu imagini copiate de pe internet dar si de proiecte-fantoma.
Consiliul National de Securitate, care face aranjamentele pentru astfel de vizite, este constient de faptul ca presedintele Basescu ar fi incantat si onorat sa se intalneasca cu presedintele Obama. Noi le-am prezentat foarte clar acest punct de vedere, iar ei lucreaza la agenda presedintelui", a declarat Jeri Guthrie-Corn.
Bashar al Assad a declarat unui jurnalist britanic ca doreste sa aiba o intalnire cu liderul de la Casa Alba, pentru a discuta despre procesul de pace din regiune. ... Intrebat cand ar putea avea loc vizita, al Assad a precizat ca data va fi decisa de partea americana.
Sarah Palin (foto), fosta candidata republicana la vicepresedintia Statelor Unite, a demisionat oficial duminica din functia de guvernator de Alaska (nordul SUA), fara a dezvalui nimic despre proiectele sale de viitor.
In ultimii ani garnitura de lideri politici a fost inlocuita in majoritatea capitalelor importante ale lumii: ... In Rusia, la numai 41 de ani, Dmitri Medvedev tine strans fraiele celei mai intinse tari de pe glob.
Octav Cozmanca a anuntat ca se autosuspenda din PSD, partid despre care spune ca e condus de indivizi si grupuri care nu doresc decat sa-si imparta "malaiul si cascavalul" si sa serveasca interesul clintelei politice, sugerand ca, daca PSD nu redevine formatiunea cea mai importanta, el ar putea organiza o Alianta nationala a fortelor democratice de stanga, care sa asigura sanse reale si sa acorde respectul meritat tuturor oamenilor acestei tari.
Juriul Comitetului Nobel i-a acordat presedintelui american premiul "pentru eforturile extraordinare de a intari diplomatia internationala si cooperarea intre popoare". Din 1901 pana in prezent, prestigiosul premiu a incununat 96 de personalitati si 20 de organizatii internationale.
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a tinut sa-i multumeasca vicepresedintelui american, Joe Biden, pentru vizita intreprinsa in Romania si a asigurat ca punctul de vedere al SUA, in privinta securitatii in interiorul NATO este sustinut de tara noastra, considerand ca securitatea in spatiul NATO este indivizibila.
Conducerea Parlamentului va stabili astazi calendarul procesului de investire a noului guvern, urmand ca birourile reunite sa decida cand va avea loc audierea ministrilor propusi de Lucian Croitoru. ... Intalnirea dintre conducerea Parlamentului si ministrii propusi de Lucian Croitoru se anunta a fi una cu scantei.
A aparut ideea retragerii lui Sorin Oprescu din cursa, inaintea turului intai, in favoarea candidatului PNL, lansata la finele saptamanii de insusi Crin Antonescu.
Dupa alegerile prezidentiale, a fost reluata ideea guvernarii de dreapta. ... Chiar daca asa s-a intamplat si dupa alegerile parlamentare din 2008, cand PD-L cerea o guvernare de dreapta, acum situatia este cu atat mai stranie cu cat Romania este fracturata intre alternative teoretic opuse.
Se discuta, se mai aud pareri, urmand ca in Conferinta sau in Conventia Nationala sa se hotarasca, sa fie mai limpezite lucrurile si din acest punct de vedere. ... S-ar putea sa mai apara si alte lucruri care sa ne identifice", a declarat senatorul de Alba.
PD-L o numeste Anca-Cristina Zevedei - o fosta barmanita - sefa peste fonduri de miliarde de euro. Ea are calitati fizice indiscutabile, are 34 de ani si este o femeie sexy.
google-analytics.com