Cautare

348 de rezultate pentru "mantea nicu" (4.22 secunde)
La 300 de kilometri parcursi pe autostrada, ar fi un avantaj de cel putin o ora, spune instructorul auto Nicu Morteci.
Raman in aceeasi formula cu domnul Nicu Neagoe, care ma ajuta din toate punctele de vedere, pentru ca aceasta frumoasa echipa sa realizeze obiective indraznete.
Ieri, dupa inchiderea editiei, Nicu Stoian, directorul clubului SCM, a participat la Comisia de Disciplina a FRH, acolo unde s-a judecat contestatia depusa de clubul craiovean dupa meciul de acum doua etape de la Galati, dupa ce a constatat o serie de nereguli, cum ar fi neprezentarea carnetelor de legitimare ale jucatoarelor de la HC Galati si inceperea partidei dupa o intarziere mai mare de zece minute.
Evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului din Bucuresti, iar la ceremonie au fost invitati, pe langa oameni din lumea baschetului, nume grele din sportul romanesc: Ion Tiriac, Gabi Szabo, Gica Popescu, Nicu Vlad, Sorin Matei etc. Laureatii galei au fost:
Barbu, Vlasceanu, Serban (portari), Lazarin (4 goluri), Briscan (3), Gogorita (3), Florica (3), Apipie (3), Ianasi (2), Mitran (2), Han (2), C. Ilie (1), A. Patuleanu (1), M. Patuleanu, E. Nicu, Craciun.
Au mai intrat: Nicu si Dumitru. Cealalta formatie din Craiova, Sporting, a invins cu 4-0, in deplasare, formatia Viitorul Reghin.
Miruna Vladu (capitan), Andreea Chifu, Ioana Lungan, Mihaela Buldur, Andra Parvulescu, Adnanna Nicu, Andreea Constantinescu, Codruta Radu, Ionela Dorobantu si Cezara Blendea.
Nicu Laurentiu - a participat la urmatoarele sectiuni: dans contemporan - Cristian Florea - Alina Trita; Dragos Teodorescu - Maria Coteanu;
Eu si domnul Nicu Neagoe le asiguram minimul necesar, dar ele ne arata mereu tabela de marcaj", a spus ieri antrenorul Patrascu.
Maria Vlasceanu, Andreea Mitran - 5 goluri, Mihaela Patuleanu - 1 gol, Andreea Patuleanu - 2 goluri, Cristina Florica si Elena Nicu.
Reamintim ca actualii conducatori ai AJF Dolj, Nicu Neagoe si Sorin Patrascu, sunt suspendati din functii pentru doi ani de catre Comisia de Disciplina a FRF, ei neputand schimba verdictul nici saptamana trecuta, la Comisia de Recurs.
Nicolae Batineanu, Remus Bucur, Nicu Vintila, Cristian Banica, Lari Negoescu, Alexandru Preda, Lucian Achim, Marius Bortofleac, Mugurel Cojocaru, Catalin Scorojitu si Dan Josceanu.
Eu si domnul Nicu Neagoe vom face tot posibilul sa gasim sprijin pentru aceste fete valoroase care au jucat fotbal pe nimic, de placere".
Acum nu putem decat sa ne bucuram pentru ea si sa incercam sa-i suplinim absenta. Era o jucatoare foarte importanta in angrenajul echipei", a spus ieri Nicu Stoian, directorul clubului SCM Craiova.
Sportivii romani cucerisera sambata o medalie de aur, prin echipajul feminin de patru vasle (Andreea-Mihaela Tataru, Maricela-Dorina Otea, Viviana-Iuliana Bejinaru, Ioana Vrinceanu), una de argint, prin barca masculina de patru rame fara carmaci (Pavel-Iulian Buiciac, Alexandru-Cosmin Macovei, Danut-Viorel Rusu, Cristian Ivascu), si una de bronz, adusa de echipajul masculin de patru vasle (Marian-Florian Enache, Nicu-Ionut Bocancea, Laurentiu-Marian Colceag, Florin-Aurelian Buznean).
Nicu Parlog )- continuare - Multa ambitie. Si mult umor! Vizionar si inteligent, LaLanne si-a dat seama inca de la bun inceput de impactul urias pe care avea sa-l aiba televiziunea la nivel social.
Nicu Parlog )- continuare - Lupta cu prejudecatile si obiceiurile alimentare proaste Acolo, in acea sala personala din Oakland, California, Jack era prezent in fiecare zi pentru a superviza exercitiile fizice dezvoltate de el insusi si de a oferi in paralel consiliere in domeniul nutritiei sportive si al alimentatiei corecte.
Nicu Parlog ) Cu mult timp inainte de aparitia power yoga, pilates, tae-bo, cross-fit si restul metodelor de slabit, tonifiat si transformat omul modern intr-un atlet cu trup de coperta de revista glossy, avea sa se nasca un om care si-a dedicat viata si eforturile inerente descoperirii celor mai potrivite metode de miscare fizica coroborate cu dietele care sa duca la obtinerea unei vieti lungi si sanatoase.
Chirea Ion, Geambazi Nicu zis Itu si Obada Daniel sunt alti prieteni care ne-au ajutat. Ne-au dat bani de cantonament si pentru alte cheltuieli.
Doina Melinte, Gabriela Szabo, Georgeta Andrunache, Rodica Arba, Constanta Burcica, Viorica Susanu, Veronica Cochelea, Marioara Curelea, Elena Georgescu, Olga Homeghi, Doina Ignat, Elisabeta Lipa, Ioana Olteanu, Liliana Snep, Nadia Comaneci, Gina Gogean, Sandra Izbasa, Andreea Raducan, Daniela Silivas, Simona Amanar, Tamas Katalin, Marius Urzica, Nicu Vlad, Alina Dumitru, Vasile Diba, Ivan Patzaichin, Sciotnic Afanasie, Stefan Rusu, Gab Carlescu, Cristina Gherman, Florentina Popescu.
google-analytics.com