Cautare

817 de rezultate pentru "mall promenada in strai de sarbatoare" (6.62 secunde)
Subiectul retrocedarii celor 90.000 de hectare de padure catre Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor a starnit polemici aprige ieri, in cadrul lucrarilor Comisiei Juridice din Senat.
Dupa dezvaluirile de vineri, la conferinta PRM, ale fostului arhitect-sef al Casei Poporului, Anca Petrescu, privind existenta unei piscine de lux in subsolul Palatului Parlamentului si descoperirile de luni ale ziaristilor, care au aflat ca nu este vorba de nici o groapa, potrivit spuselor oficialilor Camerei Deputatilor, scandalul pe aceasta tema a continuat si ieri.
Ambasadorul rus la Kiev, Viktor Cernomirdin, a fost convocat la Ministerul ucrainan de Externe si a fost informat ca ar putea fi declarat persona non grata, din cauza unor “declaratii neamicale”, a anuntat marti diplomatia ucraineana.
Liberalii l-au acuzat miercuri pe Ioan Oltean (foto), presedintele de sedinta la dezbaterea pe buget, ca a falsificat votul la un amendament al PNL referitor la modernizarea aeroportului Iasi.
) protesteaza cu privire la aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul in curs, solicitand suplimentarea sumelor alocate judetului Constanta.
Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy (foto), a prezentat miercuri partenerilor sociali un set de propuneri care ar costa statul intre 1,65 miliarde si 2,65 miliarde euro, pentru a ajuta familiile cele mai afectate de criza economica.
Noul director al Directiei Silvice intimpina mari dificultati in a folosi aparatura si mobilierul din biroul pe care l-a luat in primire.
Incepind din data de 20 ianuarie a.c.
Cazurile intens mediatizate in ultimele zile au inflamat spiritele italienilor. ... Un grup de zece tineri italieni a intrat in casa in care locuiau trei romani, o femeie si doi barbati. ... Focuri de arme au fost trase si spre casa altui roman din localitate.
Presedintele Traian Basescu a informat joi delegatia Bancii Mondiale (BM), in cadrul unei intrevederi la Palatul Cotroceni, ca s-a intalnit in urma cu cateva zile cu delegatia FMI si le-a multumit reprezentantilor BM ca viziteaza Romania intr-o perioada dificila.
Presedintele Statelor Unite, Barack Obama (foto), se afla intr-o vizita oficiala in Canada. Aceasta este prima vizita a lui Obama in afara tarii, in calitate de presedinte. Presedintele Barack Obama va sta in Canada pentru numai cateva ore.
Fostul deputat Madalin Voicu a anuntat ieri intr-o conferinta de presa desfasurata la Alba Iulia ca va constitui un Consiliu National al Rromilor, o structura strict etnica, apolitica, care se doreste sa fie o alternativa la Partida Rromilor.
Biroul Permanent al Senatului a decis ieri sa solicite Comisiei de cultura a acestei Camere reluarea discutiilor cu televiziunea publica pe tema realizarii unor emisiuni informative despre activitatea parlamentara.
Parlamentul a stabilit ieri, prin vot secret acordat asupra unei liste, componenta Comisiei comune de control al activitatii SIE, precum si opt dintre cei noua membri ai Comisiei de control al SRI, ulterior votului secret, PRM anuntand ca nominalizarea sa nu era cea corecta.
Ion Iliescu nu va candida singur pentru functia de presedinte al PSD. Ioan Rus, presedintele filialei Cluj, anunta ca “Grupul de la Cluj“ va propune candidati pentru toate functiile de conducere ce vor fi scoase la “licitatie“ la Congresul din aprilie.
Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat vineri, dupa votarea bugetului pe 2009 in Parlament, ca adevarata provocare a Guvernului va fi gestionarea banilor publici.
Consiliul de ministri din Italia a aprobat in unanimitate ordonanta referitoare la infractiunile sexuale. ... Ordonanta propusa de ministrul italian de Interne, Roberto Maroni, prevede inchisoarea pe viata in cazul in care fapta este finalizata cu omucidere.
Partidul Democrat - Organizatia Constanta a discutat in cursul zilei de duminica, 20 februarie a.c., despre persoanele pe care le va propune pentru ocuparea functiilor de directori, respectiv directori adjuncti in cadrul anumitor servicii deconcentrate, regii autonome nationale si societati cu reprezentare in teritoriu.
PD-L a inregistrat, luni, la Biroul Permanent al Camerei Deputatilor, o initiativa legislativa de modificare a legii Statulului deputatilor si senatorilor prin care sa se elimine pensiile speciale pentru parlamentari, a declarat secretarul Camerei, Dumitru Pardau.
Liderii PSD isi mentin propunerea ca Maya Teodoroiu sa fie numita secretar de stat la Ministerul de Justitie (MJ), in timp ce PD-L insista ca numirile din sa fie apolitice, in contextul duritatii raportului CE. ... Nu numai pesedistii raman ferm pe pozitii, ci si cei de la PDL.
google-analytics.com