Subiectul retrocedarii celor 90.000 de hectare de padure catre Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor a starnit polemici aprige ieri, in cadrul lucrarilor Comisiei Juridice din Senat. Dupa ce Guvernul Nastase a dat, spre sfarsitul mandatului, o ordonanta de urgenta care dispunea trecerea terenurilor respective din proprietatea statului in cea a Bisericii, acum tocmai senatorii sociali-democrati sunt cei care o contesta.
Documentele aduse de IPS Pimen, prezent la dezbateri, nu au reusit sa-i convinga pe senatori, mai ales pe cei ai PSD - Doru Ioan Taracila, Antonie Iorgovan si Serban Nicolae. Acestia au cerut dovezi clare ca padurile au fost, de drept, in proprietatea Bisericii, prin Fondul Bisericesc din Bucovina, sau ca i-au fost date, de la inceput, doar spre administrare.
Iorgovan a sustinut ca, de fapt, ordonanta respectiva a fost facuta in timpul campaniei electorale, cand reprezentantii Bisericii ar fi facut presiuni asupra Guvernului Nastase. “Am fost in teritoriu, au venit mai marii Bisericii si s-au facut, sigur, aceste presiuni“, a spus Iorgovan.