Cautare

8636 de rezultate pentru "fonduri europene transplant organe" (3.38 secunde)
Rostul acestui parteneriat era consolidarea relatiei politice, actiunea comuna in interiorul Uniuni Europene si a altor organisme internationale, din care cele doua tari fac parte si, in mod egal important, parteneriatul este destinat cooperarii economice, cooperarii militare si transferului de tehnologie franceza catre Romania.
In calitatea sa de membru a Uniunii Europene, de la 1 ianuarie 2007 Romania va avea un comisar european, iar lupta care se duce pentru ocuparea acestui post a inceput deja.
Presedintele Consiliului Uniunii Europene, cancelarul german Angela Merkel, presedintele Parlamentului European Hans-Gert Poettering si presedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso au semnat la Berlin textul Declaratiei care marcheaza implinirea a 50 de ani de la crearea Comunitatii Economice Europene.
În acel moment, nici nu îndrazneam sa visez ca, în mai putin de 30 de ani, zece tari din fostul bloc comunist vor deveni state membre ale Uniunii Europene si ca, în calitate de presedinte al Parlamentului European, voi asista la primele alegeri europene organizate în România.
Desi participarea la alegerile europene s-a diminuat constant de la primul scrutin din 1979, un sondaj de opinie publicat zilele trecute da sperante ca la 7 iunie absenteismul nu va atinge un nou record, asa cum se prognozase in urma cu cateva saptamani.
Intalnirea a facut parte dintr-o serie de intrevederi pe care le-a avut la Buxelles cu inalti oficiali ai Uniunii Europene. ... Mircea Geoana s-a intalnit si cu Maros Sefcovic, vice-presedinte al Comisiei Europene si comisar pentru relatii inter-institutionale si administratie.
Mai mult, doi senatori PDL, Iulian Urban si Sorina Placinta, au facut declaratii socante din care reiese ca de fapt vina pentru atentatul ucigas apartine politicilor Uniunii Europene.
Pentru ca imaginea tarii noastre in afara este destul de nefavorabila, Ministerul Integrarii Europene va organiza in toate tarile membre ale Uniunii Europene un turneu de informare si documentare despre Romania. Activitatea de lobby desfasurata pana acum este prea putin satisfacatoare, a recunoscut ieri ministrul Integrarii Europene, Ene Dinga.
Reprezentantii Comisiei Europene au avertizat asupra problemelor pe care tara noastra trebuie sa le rezolve inainte de 1 ianuarie 2007. Principala dificultate a Romaniei in indeplinirea criteriilor europene este cea a modernizarii unitatilor din industria alimentara.
Delegatia Comisiei Europene (DCE) in Romania promoveaza satul romanesc incercand sa-l apropie macar la nivel de libera initiativa de cel european. ... De altfel, ieri, reprezentantii Comisiei Europene in Romania au ales 20 de proiecte din „sate europene“ care vor fi promovate intens pentru a castiga valoare de exemplu.
Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie este Punctul National de Contact pentru desfasurarea competitiei Premiile Europene pentru Initiative Antreprenoriale, competitie organizata de Directoratul General pentru Intreprindere si Industrie al Comisiei Europene.
Cu alte cuvinte, Directia Generala de Concurenta din cadrul Comisiei Europene poate delega personal pentru a desfasura actiuni de control atunci cand constata ca au loc incalcari ale legilor de concurenta, cum ar fi intelegerile de tip cartel, abuzurile de pozitie dominanta sau concentrarile economice.
Romania a obtinut acordul formal din partea Comisiei Europene (CE) pentru procesarea laptelui care nu este conform cu normele europene pana in 2009, fata de termenul de 30 iunie 2008, sustine vicepresedintele Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare, Laszlo Nagy Csutak.
Utilizata din 1999 pe pietele financiare, moneda unica a fost lansata in 12 state europene la 1 Ianuarie 2002, data la care francii, marcile germane si alte monede si-au incetat existenta.
Incepand din 2007, programul a cuplat cate un oras din tarile Europei occidentale cu altul din tarile central si est-europene. In anul 2007 capitale europene ale culturii au fost orasele Sibiu si Luxemburg. ... Actiunea este deseori considerata initiativa emblematica culturala a Uniunii Europene, mai pe scurt CEAC.
Imposibila remaniere Absorbtia fondurilor europene nu mai este o treaba de "hocus-pocus", cum si-ar dori Traian Basescu. ... La fondurile europene, miscarile nu mai pot fi atat de rapide si imprevizibile.
Ponta, din nou la Bruxelles Premierul Victor Ponta participa marti, la Bruxelles, la o intalnire la nivel inalt a grupului "Prietenii coeziunii", din care fac parte state ce beneficiaza de fonduri comunitare destinate reducerii discrepantelor de dezvoltare in interiorul Uniunii Europene.
Vor cu orice pret sa ajunga beneficiari ai proiectelor europene, insa nu stiu nimic despre ce presupune acest lucru. ... Acesta este primul lucru pe care il spun unii galateni care isi doresc cu orice pret sa obtina finantari europene.
) Romania a descoperit in 2007 cele mai multe cazuri de nereguli privind folosirea fondurilor europene, vizand proiecte in valoare de 1.980.201.603 euro, si a notificat aceste cazuri Comisiei Eurpene. ... Potrivit Raportului Comisiei Europene privind Protectia Intereselor Financiare - Lupta impotriva fraudei aferent anului 2007 ("Raportul art.
Printre analisti economici, jurnalisti si politicieni a aparut o moda absolut aberanta de a considera ca unica solutie pentru Romania este utilizarea fondurilor europene.
google-analytics.com