Cautare

4530 de rezultate pentru "cinci" (3.11 secunde)
Cinci dintre cei noua condamnati la moarte au fost deja arestati, iar o a zecea persoana cercetata in acelasi caz a primit o condamnare la inchisoare de trei ani.
‘Poker‘ a fost filmat in 26 de zile si este o adaptare a piesei de teatru cu acelasi nume a scenaristului Adrian Lustig, piesa care se joaca cu succes la Teatrul de Comedie de mai bine de cinci ani.
In acelasi timp au fost alesi si cei cinci secretari executivi. Presedintele PD Mangalia, Ioan Negrea, afirma ca alegerile au avut loc intr-un mod corect, fara incidente.
Din grupul masiv de parlamentari care l-au urmat pe Corneliu Ciontu dupa plecarea acestuia din PRM, in urma scandalului cu Vadim Tudor, a mai ramas doar deputatul Daniel Ionescu, ceilalti cinci deputati proveniti din randurile Blocului National Sindical anuntand ca vor intra in PPCD.
Cele cinci luni de cercetari efectuate de procurorii Parchetul Tribunalului s-au concluzionat prin inca o plimbare a dosarului, acesta fiind declinat catre Directia Nationala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Constanta.
Astfel ca s-au retrocedat pe o cale sau alta aproximativ 240 de biserici, inclusiv patru din cele cinci catedrale episcopale:
Liberalii vor sa treaca Consiliul Suprem de Aparare al Tarii in subordinea Guvernului si sa confere presedintelui de stat un rol decorativ, de bibelou pus timp de cinci ani la fereastra Cotroceniului, pe cand democratii au renuntat deja la menajamente si au dat sfoara-n tara ca fac preselectie pentru crearea unui partid - gigant, de centru-dreapta, care sa sufoce toate celelalte forte politice din Romania.
Intr-o scrisoare deschisa, presedintii a cinci asociatii si fundatii din Harghita se declara "consternati ca sfidarea extremista poate lua o asemenea amploare, in vreme ce Puterea actuala se uzeaza in frictiuni politice minore".
Potrivit anchetatorilor, toti cei cinci ar fi vandut abuziv, la un pret subevaluat, doua centre comerciale de pe raza sectorului 4, respectiv in Aleea Castanilor si in Piata Straduintei.
"Pe Nastase l-am facut ministru de Externe, impotriva vointei lui Iliescu, pe Basescu eu l-am facut de cinci ori ministru si primarul capitalei, eu i-am adus pe Melescanu, pe Stolojan si multi altii".
Stanca, unul dintre principalii beneficiari ai celor cinci milioane de dolari rambursate De altfel, cursul evenimentelor ulterioare izbucnirii scandalului rambursarilor avea sa confirme ipoteza potrivit careia Petre Stanca a fost orchestratorul din umbra si profitorul unei cote importante din cele peste 5 milioane de dolari furati de Oprea si ceilalti escroci din bugetul statului.
In curand se implinesc cinci ani de la accidentul de schi in urma caruia a murit sotia actorului Liam Neeson (61 de ani).
Frobenius a facut cercetari in deserturi africane, la o departare e aproximativ o suta de kilometri de actuala matca a Nilului, spre soare-apune, pe vechea albie a acestui fluviu, astazi complet seaca si batuta de vanturile celor cinci sau zece mii de ani.
Textul legislativ a fost in cele din urma aprobat, cu o larga majoritate (79 de optiuni pentru si cinci abtineri), dupa ce votul a fost reluat, la solicitarea unuia dintre senatorii Coalitiei.
Cinci parlamentari, printre care si Paul Magheru, din Opozitie si de la Putere pregatesc un proiect de lege, inspirat din modelul Ungariei, prin care sa se interzica retrocedarile in natura.
Uma Thurman A nascut-o pe fetita ei, Luna, la 42 de ani si spune ca cea mai dificila alegere, de dupa nastere, a fost sa aleaga un nume pentru cea mica. Asa ca a ales cinci si a numit-o Rosalind Arusha Arkadina Altalune Florence Thurman-Busson.
Functioneaza perfect, dar are o singura problema, bateria. Ma tine cinci zile. Voi ce model preferat ati avut? V.", a scris Virgil Iantu, in dreptul imaginii.
Dupa ce timp de cinci saptamani sedintele comisiilor reunite privind Statutul minoritatilor s-au suspendat din lipsa de cvorum, conducerea Camerei Deputatilor a decis ieri ca dezbaterile legii sa intre in procedura de urgenta, iar liderii grupurilor au promis ca vor asigura prezenta deputatilor la lucrari.
Dar oricum le va trebui cinci luni pana sa inteleaga ceva din ce se intampla la SAPARD, si atunci se termina cu finantarea...
o singura noapte de cazare in pensiunile din Bucovina, in perioada Pastelui, este mai scumpa decat cinci zile petrecute intr-o pensiune de lux din Bulgaria, in aceeasi perioada a anului.
google-analytics.com