Disparut de pe prima scena a politicii romanesti de aproape sase ani, Petre Roman incearca o revenire in forta. Si nu singur, ci impreuna cu omul alaturi de care a cladit practic Romania in care traim, Ion Iliescu. Fostul prim-ministru este in prezent presedintele Fortei Democrate Romane, un partid de buzunar, dar cu pretentia de a recladi politica romaneasca. Roman este initiatorul unui nou concept politic, Polul de Stanga sau Polul Social, care vrea sa insemne relansarea stangii romanesti, amenintat cu disparitia de prestatia unui PSD cangrenat de coruptie. Primul care a raspuns chemarii lui Roman a fost chiar vechiul sau prieten, Ion Iliescu. Fostul presedinte a preluat imediat ideea si cei doi fosti si actuali aliati se reintorc in forta. Prima mare lovitura de imagine, inaintea alegerilor din 2008, va fi accederea in Parlamentul European. Petre Roman a dezvaluit ieri, in exclusivitate pentru "Replica", planurile noii aliante Roman- Iliescu. Potrivit fostului premier, pana in toamna acestui an, cand vor avea loc alegerile pentru desemnarea celor 29 de romani care ne vor reprezenta in Parlamentul European, se va oficializa existenta Polului de Stanga. Acesta va candida pentru locurile de europarlamentar si cu toate ca mai sunt multe lucruri de rezolvat - inclusiv potolirea spiritelor din PSD care nu privesc cu ochi buni revenirea lui Petre Roman - nu este exclusa o surpriza de proportii. Roman se va intoarce in politica romanesca pe cai mari si tinteste un fotoliu de parlamentar european. "Poate e nevoie si de mine in Parlamentul European", ne-a declarat Roman, dupa indelungi ezitari, legate in principal de grija de a nu inflama spiritele unor pesedisti recalcitranti. Mai mult, nu este exclusa varianta ca si Ion Iliescu sa candideze pentru forul european. Roman stie ca alegerile pentru UE vor fi cu totul speciale, iar romanii nu vor mai vota dupa partide, ci dupa nume, pentru ca se gandesc ca cei pe care ii aleg ii fac sau nu de ras in Europa. Pana atunci insa, PSD trebuie sa-i cearna pe acei membrii ai sai care il duc treptat la groapa de gunoi a istoriei. Deocamdata, de curatenia social-democrata se ocupa doar DNA, realitate confirmata si de Petre Roman. Mircea Geoana este presedintele PSD, iar Roman respecta acest lucru, dar in acelasi timp nu poate trece cu vederea ignoranta "prostanacului", care refuza orice dialog pe tema relansarii stangii initiate de Iliescu si Roman.
"Ce a patit Nastase inainte, pateste Basescu acuma: nu-i mai pasa de nimic"

Pe de alta parte, fostul premier a constatat gradul deplorabil de credibilitate al PSD-ului sub conducerea lui Geoana. Daca inainte Iliescu era haina de vreme rea a social-democratilor si atragea apelative de genul "bolsevic" sau "cripto- comunist", Geoana a generat o serie de atacuri mult mai violente, legate de fapte grave de coruptie. Tocmai aceasta imagine deplorabila a PSD, care nu mai este in stare sa reprezinte stanga politica, a generat nevoia acestui Pol, este de parere Roman. In plus, isi fac simtita prezenta "germenii unui regim autoritar" si este nevoie de o contrapondere la dreapta de la putere. Realitatea sociala este si ea extrem de favorabila, romanii fiind practic loviti de foame, existand riscul real al repetarii situatiilor din anii '30, in care oamenii au cerut desfiintarea Guvernului si a Parlamentului. Potrivit unor cifre oferite de Petre Roman, unui roman ii revin zilnic 1,5 euro- "pare sa fie o cifra africana", a comentat fostul demnitar. Medicamentele din Romania sunt cu 40% mai scumpe decat in Uniunea Europeana, iar profiturile companiilor producatoare de medicamente sunt de 100-150%, fapt care l-a determinat pe presedintele Parlamentului European sa-i declare lui Roman: "Asta nu mai e hotie, asta e furt". Nici actuala putere nu a scapat de critici. "Basescu a juns presedinte nepregatit, iar coalitia de stransura care s-a format era conjucturala", a afirmat Roman. Acesta spune ca nu intelege sub nici o forma atacurile lui Basescu la adresa propriului guvern si a parlamentului. Tocmai de aceea, votul negativ dat de Camera Deputatilor in chestiunea perchezitionarii lui Adrian Nastase a fost, in opinia lui Roman, un vot de aparare a unui Parlament "calcat in picioare" de ministrul Macovei. Petre Roman este de parere ca "ce a patit Nastase inainte, pateste Basescu acuma, nu-i mai pasa de nimic". Cu toate criticile aduse, liderul FDR sustine ca aproape intreaga clasa politica romaneasca a fost creata de el: "Pe Nastase l-am facut ministru de Externe, impotriva vointei lui Iliescu, pe Basescu eu l-am facut de cinci ori ministru si primarul capitalei, eu i-am adus pe Melescanu, pe Stolojan si multi altii".