Cautare

1289 de rezultate pentru "cetateni" (3.05 secunde)
Cred in obligatia profesionalizarii functiei publice, prin deschiderea ei catre noua generatie de elite intelectuale, catre noi valori si principii. Statul trebuie servit de cei mai buni cetateni ai lui, nu de cei mai descurcareti si lipsiti de morala.
Potrivit lui Ion Ionita, reclamatiile cu privire la faptul ca acesta ar fi constrans mai multi cetateni sa-si vanda terenurile la preturi mai mici, sunt false.
"Nu vom accepta nici o clipa sa existe in Romania cetateni care atunci cand comit o fapta penala sa fie exonerati de raspundere.
Nu vom pune numaidecat si intrutotul la indoiala credinta acelor bravi cetateni (se spune chiar ca unii sunt foarte credinciosi), dar credinta lor e integrata ca un surub bine uns in angrenajul vietii profesionale inchinata succesului practic ca atare.
Autosuspendarea din functia de vicepremier pana la finalizarea cercetarilor penale ar fi un semn de respect fata de cetateni si un semnal pozitiv transmis Europei", a declarat Marius Marinescu.
Dandu-le zilnic exemplu ca, fara a sti ceva si fara a fi muncit, cineva poate ajunge bogat si om cu vaza, contagiul intelectual devine din endemic epidemic, trece de la restransul grup la grupuri din ce in ce mai numeroase de cetateni.
ßeful statului a mai vorbit ieri si despre nevoia parteneriatelor cu SUA si cu NATO, care "sunt mai relevante ca niciodata", in eforturile continue de a asigura o lume mai sigura pentru cetateni.
Desi presedintele Traian Basescu contestase Statutul pentru ca avea prevederi discriminatorii fata de ceilalti cetateni ai Romaniei, obiectiile Curtii au fost mai mult de ordin lingvistic, iar privilegiile au fost declarate constitutionale:
Viata politica mi-a adus mari deziluzii, dar si bucurii, am cunoscut foarte multi oameni din randul personalitatilor, am vizitat locuri necunoscute de mine pana acum intr-o tara unde atator milioane de cetateni nu li se asigura macar dreptul la munca.
Tariceanu s-a declarat totodata convins ca si partenerii de la PD gandesc la fel si a subliniat ca mandatul primit de la cetateni este unul de patru ani.
Alfonso este pus la conducerea armatei papei, iar Lucretia ajutata de 10 cetateni din consiliu guverneaza ducatul in absenta sotului.
nu prea mai producem, prin educatie, cetateni. Mai precis, indivizi care sa stie cum functioneaza statul, institutiile sale, care-si cunosc drepturile, libertatile, obligatiile, care au angajament in spatiul public.
nu prea mai producem, prin educatie, cetateni. Mai precis, indivizi care sa stie cum functioneaza statul, institutiile sale, care-si cunosc drepturile, libertatile, obligatiile, care au angajament in spatiul public.
In 63 dintre dosare sunt semnalate situatii privind conflictele dintre cetateni si autoritatile publice locale privind finalizarea actiunilor de punere in posesie a terenurilor si eliberarea titlurilor de proprietate asupra padurilor.
Pana atunci insa, s-ar putea sa ai de-a face cu institutiile statului care s-ar putea sa te scoata din minti cu birocratia intalnita acolo, cu intarzierea si amanarea rezolvarii problemelor tale, cu rigiditatea si lipsa de consideratie pe care o manifesta pentru cetateni.
La randul sau, primarul orasului Cernavoda, Gheorghe Hansa a aratat importanta pe care o are acest proiect pentru bunastarea orasului si a subliniat ca foarte multa lume, de la Constanta pana la Bucuresti asteapta aceasta investitie, care va crea locuri de munca." Intrebati 10 cetateni din Cernavoda daca sunt de acord cu relansarea constructiei la reactoarele doi si trei, si 8 dintre ei va vor raspunde ca da, pentru ca au vazut care sunt avantajele." a declarat primarul orasului Cernavoda.
Transparency International Romania-Asociatia Romana pentru Transparenta este o organizatie neguvernamentala, fondata in 1999 de un grup de cetateni si organizatii preocupate de problema coruptiei in Romania.
In plus, nu o data, astfel de cetateni au plecat plangand de la sedintele locale. "Propun si eu sa ne schimbam atitudinea si sa-i ascultam pe oamenii care vin la sedinte.
In data de 9 aprilie a.c., doua masini si fatada unei discoteci au fost distruse de furia etilica a unui grup de cetateni rromi, iar momentele au fost inregistrate de camera video a unei masini cu radar a Politiei.
Numai 70 de sinistrati au fost de acord sa doarma in corturi, peste 200 de cetateni cazandu-se la prieteni sau rude.
google-analytics.com