Cautare

17971 de rezultate pentru "cand" (3.12 secunde)
Niste hartii aparent banale l-ar putea pune in incurcatura pe noul director al Directiei Apelor Dobrogea Litoral, Laurentiu Marin, care a fost delegat, inca din prima sa zi de activitate, sa demoleze beach-barurile de pe plaja.
Acesta va asigura apa oamenilor cand presiunea pe retea este scazuta. A fost prevazuta si o retea de hidranti si, pentru ca in zona nu exista canalizare, apele uzate vor fi colectate intr-o statie subterana ecologica.
Plec pentru ca unul dintre regretele mele din ultimii 4 ani, de cand sunt in fruntea DMPS, e ca nu am putut exercita pe deplin meseria pentru care am facut facultatea de drept.
Foarte interesant este faptul ca Iustian a fost relativ activ doar pe cand era membru PNL, perioada in care a participat la discutiile legate de regulamentul de functionare a camerelor Parlamentului si cam atat.
Cu toate acestea, Stancu a dat de inteles ca fosta conducere a prefecturii s-a grabit atunci cand a luat decizia de a transfera aproape o mie de hectare de teren aflate in administrarea Statiunii si proprietatea statului catre Comisiile Locale de aplicare a legilor fondului funciar din Simnicu de Sus si din Ghercesti.
Astfel, au fost intocmite 6 rechizitorii, cu 6 inculpati, in urma carora un inculpat a fost arestat preventiv - si asta comparativ cu anul 2007, cand au fost intocmite 4 rechizitorii, cu 11 inculpati.
Secundul lui Nicusor Constantinescu a rabufnit vineri, cand a inceput sa explice cum nu poate el sa-si onoreze asa cum ar vrea atributiile de vicepresedinte al CJC.
Nu cred in sansa unui candidat independent la prezidentiale tinand seama de experienta mea", a spus Nastase, explicand ca "se pot intampla nenumarate lucruri in sectiile de vot" atunci cand candidatul nu are "o structura" la nivelul comisiilor electorale din sectiile de votare.
Azerbaidjanul, principala tara furnizoare a conductei pana in prezent, ezita sa se angajeze ferm in proiect pana cand nu va fi clara finantarea.
Este pentru prima oara cand astfel de acuzatii sunt aduse direct guvernului britanic de catre un raportor ONU.
In urma intalnirii pe care a avut-o ieri, la Bucuresti, cu presedintele PSD, Mircea Geoana, conducerea social-democratilor gorjeni a decis sa mentina blocate negocierile, pana cand democrat-liberalii nu vor pune din nou in discutie posturile de conducere de la SNLO si Complexurile Energetice de la Rovinari si Turceni.
Acum sunt la Bacau la niste cursuri si cand voi ajunge la Navodari voi aplica ce am invatat aici. Voi propune sa refacem comisia de Situatii de Urgenta, avem nevoie de echipamente, iar sistemul de alarma existent in fiecare cartier trebuie ingrijit.
"In trecut, au existat cazuri cand politicienii adaposteau unele persoane, dar nu acum. Serbia a declarat razboi infractorilor", a subliniat Tadici.
Gheorghe Benea, noul sef al Loteriei Romane care nu de mult a schimbat-o din functie pe Liliana Minca (foto), l-a ales consilier personal pe Alin Horia Iconar care este urmarit penal pentru abuz in serviciu de pe vremea cand era directorul filialei Cluj a Loteriei.
Mi-a placut mult, este prima data cand vin aici si plec bucuroasa pentru ca acesti oameni sunt bine ingrijiti", a precizat Maria Basescu, la plecarea de la Complexul de Ingrijire si Asistenta Suseni.
"Am sa dau PD-L postul de viceprimar cand ministrii democrat-liberali vor aloca 20 de milioane de euro pentru investitii in acest oras!", ne-a declarat Nicolae Matei.
"Atunci cand ma refer la subventia acordata pregatirii profesionale, nu inteleg doar cheltuiala firmei, reprezentand plata celui care preda si materialele folosite in timpul cursului sau al stagiului de pregatire, ci si suportarea salariilor celor care vor fi pregatiti, pe perioada de instruire", a mentionat Alexandru Petru Fratean.
Stancu a incercat chiar o gluma, sustinand ca "o conducere tripartita nu poate sa functioneze decat atunci cand, din cele trei persoane aflate la conducere, una este in concediu de odihna si alta, in concediu medical".
Mai exact, proaspetii angajati ai Primariei Mangalia au fost instruiti de edilul Claudiu Tusac sa ia la "puricat" toate documentele care au fost semnate in perioada mentionata in institutie. Motivul? "Cand se lua terenul se facea ce se dorea, la mica intelegere.
Cand este vorba sa inhate cate ceva sunt aceeasi haita, nu se deosebesc", a declarat ieri senatorul Puiu Hasotti. De altfel, Hasotti spune ca la Congresul liberalilor din acest an va avea un discurs prin care va arata de ce este Calin Popescu Tariceanu potrivit ca presedinte al Romaniei.
google-analytics.com