Cautare

3284 de rezultate pentru "titularizare 2009 2" (3.42 secunde)
In acest context, cei doi oficiali au agreat continuarea dialogului in cadrul viitoarei reuniuni a ministrilor de justitie si interne ce va avea loc la Stockholm in perioada 15-17 iulie 2009, in scopul identificarii unor posibile solutii comune pentru buna functionare a sistemelor judiciare din statele membre UE.
Concret, Serviciul de control al chestorului principal Nelu Pop a verificat o serie de obiective impuse in planul de actiune pe 2009 si a constatat anumite abateri de la respectarea acestora, procedura standard in astfel de situatii impunand, obligatoriu, cercetarea prealabila a sefilor directi, pentru a se stabili daca vinovati pentru neregulile semnalate sunt ei sau alte persoane ori circumstante, ne-a explicat Fabian Badila, din partea IGPF.
De asemenea, tot in cadrul evenimentului mai sus amintit, Bogdan Dima, directorul coordonator al CRPC a facut public stadiul de pregatire si organizare al Comandamentului Litoral 2009.
Din data de 20 martie 2009, Crin Antonescu este presedintele Partidului National Liberal si unul dintre contracandidatii puternici ai lui Traian Basescu la fotoliul de presedinte al Romaniei.
228/2008 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2009, contribuabilii care au in administrare complexe hoteliere datoreaza doar taxa pentru suprafetele destinate activitatilor de alimentatie publica si spatiilor comerciale.
Reamintim ca deputatii au aprobat, pe 23 iunie, infiintarea unei comisii de ancheta care vizeaza contractul atribuit de Ministerul Mediului in campania de promovare a programului operational sectorial Mediu Lot 2 Difuzare/Publicare la data de 28 aprilie 2009, comisie propusa de PD-L si PNL.
Potrivit primarului Gheorghe Cojocaru, decizia Tribunalului Constanta nu a fost comunicata partilor implicate in procesul 2422/118/2009, fapt pentru care exista posibilitatea ca fostul viceprimar penelist, Ion Vladoi, actual consilier local, sa faca recurs in termen de 15 zile de la primirea comunicari.
Sefii de deconcentrate au o luna la dispozitie sa vina cu portofolii de idei, de proiecte pe fonduri europene pentru institutiile pe care le conduc si sa prezinte graficele achizitiilor facute in prima jumatate a acestui an si ale celor pe care au de gand sa le faca in al doilea semestru din 2009.
Traian Basescu (din partea PDL) ar primi 45%, Mircea Geoana (din partea PSD+PC) - 15%, Crin Antonescu (din partea PNL) - 12%, Corneliu Vadim Tudor (din partea PRM) - 9%, Principele Radu (independent) - 7%, un candidat din partea UDMR - 2%, Nati Meir independent - 1%, alt candidat - 9%.
Presedintele Romaniei Traian Basescu (foto) este unul dintre cei mai de succes politicieni din prima jumatate a anului 2009, scrie duminicã un ziar rusesc, atribuindu-i succesul obtinut la CIJ in disputa cu Ucraina sau implicarea in evenimentele din R.
Memorandumul tehnic din cadrul acordului cu Fondul Monetar International (FMI) prevede scaderea ponderii cheltuielilor cu salariile in bugetul de stat de la 8,6% din Produsul Intern Brut (PIB) in 2008, pana la 7,8% in acest an, 7,2% in 2010 si 6,7% in 2011.
Cum formatiunea pe care o conduce, PIN, nu a reusit sa se ridice la mai mult de 2 procente din voturile electoratului, Sandru a schimbat strategia si urmareste sa se apropie de o serie de politicieni din PSD.
La Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a fost depusa, in data de 2 iunie a. ... 2009, anularea deciziei prin care oferta contestatoarei a fost declarata inacceptabila.
307 salariati din structurile Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale vor fi platiti incepand cu luna iulie din fonduri europene, ministerul economisind astfel circa 1,2 milioane de lei lunar in acest an, a declarat, miercuri, secretarul general al ministerului, Miron Moldovan.
Pentru ca nu a semnat contractul colectiv de munca pentru anii 2008-2009, reprezentantii sindicatului Sanitas au dat in judecata Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta.
2009 si valabil pe 4 ani. "Sunt nepotul lui Ion Minca. . . ", a recunoscut Jeaca, apoi nu a mai dorit sa precizeze cum se face ca Liliana Minca nu ii este matusa chiar "pe bune".
De exemplu, capitolul "Cheltuieli de capital" prevede pentru 2009 cheltuieli de 912.000 de lei. Suma urma sa fie folosita pentru "alte active fixe", altele decat constructiile, masinile sau mobilierul, pentru care bugetul prevede zero lei.
2. 2. ... In 2008 un singur proiect a fost depus pe aceeasi masura mentionata, iar in 2009 la fel. Nu putem sa stagnam niste lucruri daca unii oameni nu sunt in stare sa manevreze niste harti pentru a le trimite pe fax.
Octavian Belu a ocupat functiile de consilier de stat la Administratia Prezidentiala (intre 2005 si 2006) si de presedinte al Agentiei Nationale pentru Sport (intre 2006 si 2009).
Primarii au fost anuntati ca din 16 iulie 2009 rampele improvizate trebuie sa dispara, in caz contrar Romania fiind obligata sa plateasca penalizari catre bugetul UE de 200.000 de euro pe zi, conform tratatelor.
google-analytics.com