Fostul viceprimar liberal Ion Vladoi a pierdut procesul cu Primaria Murfatlar, proces prin care cerea repunerea sa pe functie si acordarea unor daune plus salariile aferente lunilor cat a stat "pe bara". "In speranta ca va ramane in continuare viceprimar, domnul Ion Vladoi a apelat la instanta pentru anularea hotararii Consiliului Local nr. 17 din data de 16 februarie a. c. , care avea ca obiect schimbarea lui din functie cu Nicolaie Crivineanu. Si pentru ca nu a respectat Legea 544/2002 de a depune o plangere administrativa in atentia Consiliului Local pentru a cere revocarea actului administrativ inainte de a apela la instanta, am invocat exceptia inadmisibilitatii, fapt pentru care Tribunalul a respins actiunea domunului Vladoi ca fiind nefondata", a declarat, pentru cotidianul "Replica" de Constanta, Gheorghe Cojocaru, primarul orasului Murfatlar. Tot potrivit primarului, liberalul si-a pierdut functia de viceprimar pentru ca refuza "sa munceasca", iar in calitatea de consilier local nu a initiat nici un proiect de hotarare, "nu si-a dus la indeplinire atributiunile de viceprimar, nu a prezentat nici un raport de activitate de cand a fost instalat ca viceprimar si prezenta sa la Primarie a fost sporadica", a explicat Cojocaru. Potrivit primarului Gheorghe Cojocaru, decizia Tribunalului Constanta nu a fost comunicata partilor implicate in procesul 2422/118/2009, fapt pentru care exista posibilitatea ca fostul viceprimar penelist, Ion Vladoi, actual consilier local, sa faca recurs in termen de 15 zile de la primirea comunicari. "Nu stim ce intentii va avea dumnealui cand va primi hotararea, dar cert este faptul ca Tribunalul a respins actiunea dansului", a mai spus Cojocaru. (Alexandra VASILE)