Cautare

2930 de rezultate pentru "stadionul international" (3.27 secunde)
Romania are nevoie de un deficit bugetar mai mare decit cel de 0,4% din PIB dorit de FMI pentru incheierea acordului stand-by, a declarat presedintele Traian Basescu, la Washington, unde s-a intilnit, miercuri, cu directorul general al Fondului Monetar International (FMI), Rodrigo Rato.
Relatiile dintre Romania si Fondul Monetar International (FMI) au intrat in impas. Se vorbeste chiar despre o rupere a Acordului cu FMI.
Certificarea ca membru al asociatiei se face in urma unei examinari riguroase, care asigura o masurare exacta, la nivel international, a competentei individuale in sfera combaterii spalarii banilor.
Potrivit acestuia, cercetatorii romani sunt foarte bine pregatiti profesional si sunt recunoscuti pe plan international chiar daca din circa 60.000 de cercetatori atestati la noi in tara au mai ramas mai putin de 5.000, restul gasindu-si slujbe in alte tari.
Acordul dintre Romania si Fondul Monetar International (FMI) se desfasoara in continuare, precizeaza purtatorul de cuvint al Guvernului, Oana Marinescu, intr-o declaratie referitoare la negocierile cu FMI.
Continuarea acordului cu Fondul Monetar International este lipsita de semnificatie pentru momentul aprilie, cand va fi semnat tratatul de aderare cu Uniunea Europeana, dar este necesara in perspectiva raportului de tara din aceasta toamna, a declarat ieri presedintele Comisiei de Buget Finante si Banci din Senat, Varujan Vosganian, in cadrul unui seminar economic pe tema liberalizarii contului de capital.
Fondul Monetar International a dovedit in cele din urma si un pic de bunavointa fata de Romania precizand ca ar putea accepta un compromis in problema arzatoare a deficitului, pe care l-a dorit cat mai mic.
Reamintim ca Vodafone a anuntat ca va cumpara de la grupul canadian Telesystem International Wireless Inc (TIW) un pachet de 79% din actiunile MobiFon si toate actiunile Oskar Mobil din Cehia in schimbul a 3,5 miliarde de dolari.
In disputa dintre Guvern si Fondul Monetar International (FMI) se pare ca s-a inregistrat un prim pas spre compromis.
Ieri, Guvernul a recunoscut ca spera sa incheie negocierile cu Fondul Monetar International (FMI) pana la jumatatea anului in curs.
Potrivit aceluiasi studiu, negocierile cu Fondul Monetar International sunt percepute de 35,2% dintre cei intervievati ca avand un efect de integrare mai rapida a Romaniei in Uniunea Europeana, in timp ce 33,1% considera ca genereaza o scadere a nivelului de trai al romanilor.
Asta inseamna de exemplu ca atunci cand pretul international al petrolul va ajunge la 70 de dolari pe baril, pretul unui litru de carburanti va fi cu aproximativ 18% mai mare decat in prezent.
Asta inseamna de exemplu ca atunci cand pretul international al petrolul va ajunge la 70 de dolari pe baril, pretul unui litru de carburanti va fi cu aproximativ 18% mai mare decat in prezent.
Laminorul Braila are un capital social de 295,1 miliarde de lei, actionarii principali fiind AVAS (69,9) si Tubman International Ltd (16,4%).
Intr-un interviu recent acordat publicatiei “International Herald Tribune“, ministrul a precizat ca Romania asteapta de prea multa vreme “reeuropenizarea“ pentru ca acest proces sa mai fie amanat.
Fondul Monetar International exercita presiuni puternice asupra Romaniei pentru reducerea cheltuielilor“, comenteaza “Financial Times“ in editia online de ieri.
Cresterile de preturi luate in calcul de GEA, care au fost agreate si de Fondul Monetar International, sint de 35% la gaze naturale, 5% la energie electrica si 20% la energie termica.
“In situatia stranie de pe piata imobiliara, o greva a cumparatorilor este tot ce poate fi mai intelept acum, in ideea ca, vreodata, un anumit echilibru se va produce si preturile vor capata repere clare, intrand intr-un normal oarecare“, afirma expertul imobiliar international, Artur Silvestri.
Aceste masuri concrete vor fi definite dupa incheierea negocierilor aflate in curs cu Fondul Monetar International“, a declarat prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu (foto), intr-o conferinta privind piata creditului in Romania, organizata de FinMedia.
La nivel european, procentul global al contrafacerilor este de aproximativ 20%, iar la nivel international economia subterana rezultata din comertul cu produse pirat si contrafacute reprezinta in prezent un procent de 25% din economia mondiala, procentul fiind intr-un accelerat ritm de crestere.
google-analytics.com