Relatiile dintre Romania si Fondul Monetar International (FMI) au intrat in impas. Se vorbeste chiar despre o rupere a Acordului cu FMI. Premierul Tariceanu a pus paie pe foc spunand ca acest acord este util, dar nu indispensabil.

Cauza intrarii Romaniei intr-o zona rece a relatiilor cu FMI este nivelul deficitului bugetar. Surse apropiate negocierilor au declarat, citate de Mediafax, ca autoritatile romane doresc un nivel al deficitului bugetar de 0,7-1% din PIB, in timp ce FMI insista pentru limitarea acestuia la 0,4-0,5%. Discutiile de la Washington dintre presedintele Basescu si expertii FMI s-au incheiat destul de prost, iar aceleasi surse au apreciat ca s-ar putea ajunge la intreruperea Acordului incheiat cu Fondul. La randul sau, premierul Calin Popescu-Tariceanu a declarat recent ca “din partea Guvernului, acordul este considerat util din punct de vedere al imaginii pe care economia romaneasca trebuie sa o aiba pe plan extern si pentru atragerea investitorilor straini. Acordul nu este insa indispensabil si o necesitate absoluta pentru Romania, deoarece astfel de intelegeri se incheie doar pentru economii aflate in situatii de criza“. Premierul a spus ca nu mai vrea ca acest Guvern sa fie facut responsabil pentru ce s-a intamplat inainte de 31 decembrie 2004. Tot el a apreciat ca economia Romaniei merge foarte bine, iar o politica foarte prudenta din partea FMI nu are justificari.

E nevoie de o renegociere cu cifrele pe masa

Fostul ministru de Finante, Daniel Daianu (foto), ne-a declarat ca “obsesia“ cu nivelul optim al deficitului bugetar nu ar trebui sa fie o problema in negocierile cu FMI. “Eu dau dreptate si Guvernului, si Fondului: avem nevoie de un deficit bugetar sub 1% din PIB“, a mai aratat Daianu.
El a continuat spunand: “Nu mi se pare firesc sa strivesc bugetul intr-un an cand am atatea cheltuieli de facut, mai ales legate de cofinantarea la fondurile de preaderare“. Pe de alta parte, in opinia fostului ministru de Finante, marea problema a economiei romanesti este de fapt in acest an cresterea ingrijoratoare a deficitului de cont curent. “Buba este deficitul de cont curent, dar nu este in ograda bugetului... Nu va avea eficacitate sa se apese prea mult pe buget. Ceea ce e necesar acum este cautarea unor metode de restrangere a consumului si a creditului neguvernamental“, a apreciat Daianu.
De altfel, fostul ministru crede ca in acest moment este necesara o noua etapa de negocieri intre autoritati si FMI. “Basescu si Isarescu nu au negociat de fapt acolo (la Washington - n.red). Ei au exprimat o pozitie si li s-a dat o pozitie. E nevoie de o negociere cu cifrele pe masa“, a incheiat Daianu.