Cautare

5104 de rezultate pentru "rezultate examen de titularizare 2009" (2.95 secunde)
Democratii bacauani au decis sa propuna Consiliului National de Conducere al Aliantei D.A. „decizia de suspendare a Protocolului la nivelul municipiului Bacau, precum si aplicarea sanctiunilor, conform aceluiasi document“.
Fotbalistul formatiei Bayer Leverkusen, Michael Ballack (35 de ani), nu mai are nici o sansa sa joace astazi in optimile de finala ale Ligii Campionilor, accidentandu-se duminica, la antrenament.
Cei peste 50.000 de spectatori care se vor indrepta spre National Arena, pentru partida Steaua - Twente trebuie neaparat sa tina cont de cateva sfaturi.
Aceasta a sesizat Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii si pe presedintele Ferenc Csaba Asztalos cu privire la componenta grupurilor parlamentare ale UDMR de la Camera Deputatilor si Senat din care nu face parte nici un parlamentar de sex feminin.
Liderul PRM, Gheorghe Funar, a solicitat ieri Biroului Permanent al Senatului suspendarea din functie a presedintelui Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari, senatorul UDMR, Peter Eckstein Kovacs.
Biroul Permanent National al PD a avut ieri pe ordinea de zi o dezbatere privind prioritatile partidului pe anul urmator.
Biroul Permanent al Camerei a luat in calcul inceperea, de la 1 februarie 2006, a unei campanii privind cresterea credibilitatii Parlamentului. Aceasta va include si dezbateri intr-un ministudio de televiziune, care sa fie transmise prin intermediul satelitului sau al firmelor de cablu.
Departamentul National Anticoruptie a inceput urmarirea penala impotriva primarului Constantei, Radu Mazare, care este invinuit, alaturi de alte 11 persoane, de abuz in serviciu si fals intelectual, in dosarul 29/2005 cu privire la retrocedarea unor terenuri.
Desi nu a fost confirmata in mod oficial nici de la Bucuresti, dar nici la nivel local, prezenta presedintelui Traian Basescu la Neptun, la trecerea dintre ani, este „data“ mai mult ca sigura de surse apropiate conducerii Primariei Mangalia.
Cel care a dat pe langa minge si a provocat golul lui Ola John poarta ochelari in viata de zi cu zi, iar pe teren e nevoit sa-si puna lentile pentru a-si corecta deficienta de vedere. ... Mingea vine inspre Prepelita, aflat undeva la 35-40 de metri de propria poarta.
Steaua si-a gasit arma secreta cu care poate trece de Twente, joi, in Europa League, in direct la ProTV, de la ora 20.00. ... Daca trebuie, stau si pe banca si, cand e nevoie de o schimbare, intru si pe teren.
Voleibalistii craioveni vor intalni astazi, in deplasare, de la ora 17.00, formatia Unirea Dej, in cadrul penultimei etape a primei parti a campionatului Diviziei A1.
Sectia 2 Politie a cerut date privind starea civila a membrilor Biroului de Presa al PSD in urma unei plangeri facute de Alina Mungiu Pippidi, care a reclamat ca a fost calomniata si insultata.
Cozmin Gusa, liderul PIN, i-a cerut ieri, printr-o scrisoare, presedintelui Parlamentului European, Josep Borrel, sa constate neconstitutionalitatea Statutului minoritatilor si sa nu ia in seama solicitarea UDMR ca aderarea Romaniei sa fie conditionata de adoptarea acestei legi.
Parcursul neasteptat de prost din campionat nu i-a demoralizat pe jucatorii si oficialii lui Inter Milano.
Sportivii de la clubul Power Gym Craiova (practicanti de K1) si cei de la Box Club Universitatea Craiova (practicanti de box) au disputat, la inceputul acestei saptamani, meciuri de antrenament.
Cele mai SEXY exercitii pentru gimnastica de dimineata Foarte multe femei au obiceiul de a face putina miscare imediat dupa ce se trezesc, iar efectul benefic este garantat. Acum a aparut inca un argument in favoarea gimnasticii de dimineata:
Fostul presedinte Emil Constantinescu, a fost audiat marti de CNSAS dupa ce Consiliul ceruse dovezi in legatura cu acuzatiile fostului presedinte referitoare la faptul ca Traian Basescu, Theodor Stolojan si Adrian Nastase ar fi colaborat cu fosta Securitate.
Deputatii din gruparea Corneliu Ciontu, care au parasit PRM si au infiintat Partidul Popular, au initiat un proiect de lege impotriva formatiunii de care tocmai au divortat.
„Comitetul Executiv al PNL a numit, la Braila, un Birou Permanent Judetean interimar, care va verifica baza de date a filialei si se va ocupa de organizarea alegerilor in organizatia municipala“, a declarat ieri secretarul general al PNL, Dan Motreanu.
google-analytics.com