Cautare

5530 de rezultate pentru "numarul" (2.95 secunde)
Potrivit proiectului cu numarul 6 de pe ordinea de zi din data de 10 ianuarie, viceprimarul Adrian Vlad se va ocupa, printre altele, de activitatea Politiei Comunitare, de domeniul public si privat al orasului etc.
Avand in vedere numarul redus de nume grele din PD-L, democrat-liberalii importanti care vor castiga astfel de functii vor fi apoi retrasi la alegerilor parlamentare din aceste functii si propusi pentru candidaturile parlamentare.
Potrivit raportului, numarul intrebarilor si interpelarilor a crescut in 2007, comparativ cu 2006, cand au fost adresate 3.823.
Rovana Plumb a afirmat ca unul dintre obiectivele pentru viitoarele alegeri este ca Organizatia de Femei sa isi dubleze numarul de primarii detinute, de la 51, in prezent, la cel putin 100.
Conform statutului acestei formatiuni, vor fi alesi de congres aproximativ 11 vicepresedinti, urmand ca numarul final al acestora sa fie stabilit si votat de membrii delegati ai congresului.
"La alegerile parlamentare, cu aceasta forma de organizare in care suntem in momentul de fata, cu acest partid concurent, UCM, cu numarul de voturi pe care l-am luat la Parlamentul European, nu putem sa avem succes, este clar.
Mai multi membrii ai PC au sustinut ca, potrivit noului statut al partidului, al doilea tur de scrutin se impunea in conditiile in care deputatul Daniela Popa a obtinut doar cu 13 voturi mai mult decat presedintele PC Prahova, Florin Anghel, niciunul neintrunind jumatate plus unu din numarul celor care au votat.
Mai multi membrii ai PC au sustinut ca, potrivit noului statut al partidului, al doilea tur de scrutin se impunea in conditiile in care deputatul Daniela Popa a obtinut doar cu 13 voturi mai mult decat presedintele PC Prahova, Florin Anghel, niciunul neintrunind jumatate plus unu din numarul celor care au votat.
Pe langa numarul apreciabil de pensionari veniti sa se "instaleze" in noul lor loc de recreere, de mentionat ca Organizatia PSD Mangalia a oferit si o cupa de sampanie.
Suspectul numarul unu este, insa, liderul PC Prahova, fostul contracandidat la presedintia partidului, Florin Anghel. Acesta a negat acuzatiile, dar a precizat ca doreste convocarea Consiliului National si crede ca este necesara mobilizarea unui congres extraordinar.
Pe ordinea de zi a sedintei de ieri a Consiliului Judetean Constanta s-au aflat nu mai putin de 63 de puncte, proiectul de hotarare cu numarul 62 fiind insa unul cu caracter eminamente social.
In legatura cu ocuparea locului de deputat devenit vacant, membrii Comisiei de validare au constatat ca pe lista supleantilor, pentru lista Uniunii Nationale P.S.D.+P.U.R. din partea PSD, in circumscriptia electorala numarul 14, Constanta, figureaza ca prim supleant Lucian Balut.
Printre obiectivele PNL pentru locale se numara 15 primari in judet, 20% din numarul consilierilor locali, 20% din voturile valabil exprimate pentru Consiliul Judetului, respectiv 7-8 consilieri judeteni, si un loc in conducerea Consiliului Judetului, cinci consilieri municipali la Galati si patru la Tecuci.
Inainte de a accesa acest site, cetatenii europeni pot apela, pentru a obtine ghiduri sau fise informative, la numarul gratuit EUROPE DIRECT - (00800 67 89 10 11) (*).
ANI are 106 posturi de inspectori, iar la concurs vor fi scoase aproximativ 50, numarul exact urmand a fi stabilit.
In cererea de reexaminare se mentiona ca actul normativ nu prevede care este sediul Consiliului, cu toate datele sale de identificare si amintea ca a transmis Parlamentului o cererere de reexaminare prin care cerea eliminarea din lege a prevederii potrivit careia patrimoniul Fundatiei Nationale pentru Tineret cuprinde si un imobil situat pe Calea Victoriei, numarul 120, care a fost transmis in folosinta gratuita, in anul 2004, prin hotarare de guvern, Grupului pentru Dialog Social.
Fiind lege organica, proiectul nu a intrunit numarul de voturi necesar pentru a fi adoptat, motiv pentru care PC este decis ca, in cel mai scurt timp, sa reia aceasta tema.
In situatia in care va intruni numarul necesar de adeziuni, se vor dubla eforturile Comisiei Europene de a determina Guvernul de la Bucuresti sa restituie integral, pe cale administrativa, banii din taxa de prima inmatriculare.
In opinia presedintelui, deficienta majora o constituie "jocul redistribuirii" care ar permite ca un candidat care este pe primul loc intr- un colegiu cu de pilda 42%, nu va intra in Parlament, in timp ce "unul cu opt procente" va ajunge parlamentar "pentru ca se cumuleaza numarul de voturi in contul fiecarui partid".
Mihai Sorin, profesor la Scoala Generala numarul 5 din Mangalia este noul reprezentant al Partidului National Liberal in Consiliul Local.
google-analytics.com