Cautare

4569 de rezultate pentru "marcu emil numaru de telefon fix" (3.03 secunde)
Presedintele PD, Emil Boc, a reiterat ieri necesitatea suspendarii actualului statut al parlamentarilor, printr-o ordonanta de urgenta guvernamentala, urmand ca privilegiile actuale acordate alesilor sa fie excluse dintr-un viitor proiect legislativ pe aceasta tema.
Liderul PNL Calin Popescu-Tariceanu a declarat ieri ca, din moment ce majoritatea obiectiilor la Statutul parlamentarilor au fost admise de Curtea Constitutionala, singura solutie de eliminare a privilegiilor prevazute in actul normativ ar putea fi o OUG care sa suspende aplicarea legii.
Rodica Milasan a deprins pasiunea pentru sculpturile in lemn de la sotul sau, Emil Milasan.
Desi prezenta sa la conducerea institutiei a fost sustinuta declarativ atat de Alianta, cat si de PSD, candidatura-surpriza a lui Corneliu Turianu a rasturnat pronosticurile anterioare. Alegerea presedintelui a fost facuta prin vot secret, iar voturile au fost numarate de trei ori.
Primarii si autoritatile judetene nu sunt interesati de accesarea fondurilor structurale, care pot fi investite in programe pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta comunitatile locale. Firi pragmatice, mai-marii comunelor doljene vor sa stie de ce nu mai primesc sporuri de vechime.
Motivele de disensiune s-au inmultit, iar o solutionare pe cale negociata este deocamdata improbabila. ... reuniunea Consiliului de Coordonare a Aliantei PNL-PD, programata pentru ieri nemaiavand loc. ... Concluziile la care au ajuns le diferentiaza net din punctul de vedere al agendei politice al fiecarui partid.
Copresedintii Aliantei PNL-PD, Calin Popescu Tariceanu si Emil Boc, s-au intalnit luni seara in incercarea de a stopa deteriorarea relatiilor dintre partidele pe care le conduc.
Deputatul conservator Petru Calian a anuntat ieri ca PC a initiat un proiect de modificare a Legii administratiei publice locale care vizeaza depolitizarea primariilor.
Viata mea, in ce are ea esential, nu a fost schimbata de politica; ... Azi, in contextul in care Crin Antonescu revine in politica, interviul din 1999 cu cel supranumit Robert de Niro al politicii romanesti pare mai actual ca oricand.
Conform unui raport de monitorizare dat publicitatii de Asociatia pentru Transparenta si Libertate de Exprimare, cel mai vizibil politician al lunii martie din acest an este Adrian Nastase, in mare parte gratie dosarului pe care acesta il are la DNA.
Presedintii PNL si PD au convenit asupra unui nou mod de functionare a Consiliului National de Conducere al Aliantei, pentru a elimina disfunctionalitatile existente intre cele doua partide.
El a avut o intrevedere cu presedintele PD Emil Boc, in urma careia a sustinut ca pozitia comisarului pentru Extindere Olli Rehn fata de Romania este una "extraordinar de pozitiva", pentru ca progresele Romaniei ar fi chiar mai mari decat cele inregistrate de unele dintre statele care au aderat la UE in mai 2004.
sunt din nou tensionate in urma votului de ieri acordat initiativei legislative pentru reducerea TVA la alimentele de baza, initiata de Dan Voiculescu.
Liderul PD, Emil Boc, a anuntat la Cluj ca la rectificarea bugetara din aceasta saptamana aproximativ 265 de milioane de euro vor fi alocate infrastructurii din Transporturi si Educatie.
Presedintele Asociatiei Studentilor ai Universitatii din Bucuresti, Florin Ion, a dat in judecata Uniunea Studentilor din Romania (USR), pe care o acuza de ilegalitati. ... La randul sau, presedintele USR, Florentin Gust, a spus ca actiunea in instanta a lui Ion este doar un joc de imagine.
Cristian Diaconescu, purtatorul de cuvant al PSD, a afirmat ieri ca ministrul de stat Gheorghe Pogea si presedintele PD, Emil Boc, au facut recent afirmatii socante. "Discursurile celor doi reprezentanti ai Puterii dau impresia ca PD abia acum se pregateste de guvernare.
Presedintele PC, Dan Voiculescu, a anuntat ieri ca exista un nou impas in cadrul Coalitiei de la guvernare, in urma plenului de marti din Senat.
UDMR nu mai accepta sa fie santajata zilnic cu tot felul de amenintari privind nesustinerea proiectului Legii Statutului Minoritatilor Nationale. Anuntul a fost facut vineri de presedintele Uniunii, Marko Bela.
Partidul Noua Generatie, condus de sponsorul echipei de fotbal Steaua si bun amic al presedintelui Basescu, Gigi Becali, a depasit pentru prima data UDMR in preferintele alegatorilor, situandu-se deasupra formatiunii etnicilor maghiari intr-un sondaj de opinie realizat de IMAS.
Ultimul sondaj de opinie IMAS releva faptul ca aproape jumatate dintre romanii cu drept de vot ar vota Alianta PNL- PD, daca duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare.
google-analytics.com