Cautare

5581 de rezultate pentru "duminica 25 octombrie" (3.45 secunde)
El va fi, de la 1 octombrie, Director de Creatie (Creative Director) pe Mediafax Group. Mandruta a lucrat in grupul Pro opt ani, din 1995.
La 26 octombrie, mai multi senatori PSD si PRM au sesizat Curtea Constitutionala in legatura cu articole din Regulamentul Senatului si al Camerei, inclusiv cele referitoare la revocarea din functie a presedintilor Parlamentului.
In octombrie 2004, fostul Guvern al Romaniei adopta, printr-o ordonanta de urgenta, proiectul de lege privind despagubirea fostului suveran Mihai I, cu suma de 30.000.000 de euro pentru imobilele nerestituite de pe Domeniul Peles, legea fiind adoptata la 28 iunie 2005, de plenul Camerei Deputatilor.
Toate cele trei proiecte au primit atunci avize nefavorabile din partea Comisiei de Urbanbism, insa in data de 3 octombrie, cand a avut loc o alta sedinta ordinara a CL, au fost aprobate concesionarile pentru Dulcicom si Nora COM IND.
prima crestere, incepand cu 1 ianuarie 2006, va fi de 45%, iar cea de-a doua va avea loc de la 1 octombrie 2006 si va fi de 55%.
Elena Udrea a demisionat din functie la 21 octombrie. Ea a precizat atunci ca pleaca de la Cotroceni din cauza atacurilor din presa la adresa sa.
Intr-un interviu acordat AFP, presedintele a declarat ca doreste ca „pana in octombrie 2006“ sa fie organizat referendumul asupra Constitutiei, care sa prevada crearea parlamentului unicameral, astfel incat Bucurestiul sa aiba institutiile „adaptate in momentul aderarii la Uniunea Europeana, in ianuarie 2007“.
Acesta a adaugat ca infrastructura adiacenta este aproape gata si podul ar putea fi complet asamblat pana la sfarsitul lunii octombrie sau noiembrie.
La 21 octombrie Chebac a fost suspendat din aceasta functie, dupa ce Prefectura a atacat in Instanta HCJ referitoare la alegerea acestuia.
Informatiile neconfirmate aparute la sfarsitul lunii octombrie in cotidianul „Washington Post” privind existenta unor centre secrete de detentie in tari din Europa de Est, unde Agentia Centrala de Informatii a SUA (CIA) ar tine in arest si ar interoga importanti militanti ai retelei teroriste Al-Qaida, au provocat ingrijorare in Europa si au alimentat speculatiile ca printre statele la care se face referire s-ar afla si Romania.
Atribuirea s-a facut la pretul de 433 milioane euro Reamintim ca, in prima parte a lunii octombrie 2017, CNAIR (Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere) a anuntat ca adjudecatarul licitatiei pentru proiectul in discutie este asocierea Astaldi SpA (Italia) â€" IHI Infrastructure Systems Co.
Cea mai spectaculoasa demisie a fost cea a Elenei Udrea, care a parasit teoretic Palatul Cotroceni la sfarsitul lui octombrie.
Un alt proiect de lege care a dus la dispute politice a fost cel cu privire la Statutul minoritatilor nationale, care a fost respins de senatori in octombrie si amanat de deputati pentru sesiunea de primavara de anul viitor, cand la 15 februarie comisiile sesizate vor depune un raport de fond.
Din cele 11 partide, olandezii au castigat 7, de 3 ori a fost egal, iar "tricolorii" s-au impus o singura data, in octombrie 2007, in preliminariile pentru Euro 2008.
Intre cele doua filiale a existat un conflict in octombrie 2005, cand Biroul de Presa al PNL Hunedoara informa ca va rupe orice colaborare pe plan local si judetean cu organizatia locala a PD, pe care o acuza ca nu si-a respectat angajamentele din protocol.
Cei opt oameni de fotbal au fost deferiti justitiei in 2 octombrie 2008, de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, in legatura cu efectuarea de tranzactii ilegale la transferurile unor fotbalisti catre cluburi din strainatate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari in dauna statului si de peste 10 milioane de dolari in dauna a patru cluburi de fotbal.
Tudorici a precizat ca ar fi fost sanctionat pentru ca "ar fi avut indrazneala" sa candideze in octombrie 2005 la presedintia organizatiei PD din Campulung Moldovenesc.
Imnul este lansat si pe canalul Youtube al FRF, pe site-ul institutiei si pe pagina de facebook a echipei nationale. Primul meci la care noul imn va fi difuzat pe stadion este Romania - Ungaria, programat la 11 octombrie.
2 aprilie UNIQA Asigurari Bucharest 10K&FAMILY RUN, 13-14 mai OMV PETROM Bucharest HALF MARATHON si 7-8 octombrie Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON.
"Reamintim ca in luna octombrie, atunci cand atat PNL-PD, cat si PSD si-au retras initiativele legislative privind organizarea si functionarea Radioului si Televiziunii publice, a existat angajamentul ambelor parti de a elabora un singur proiect comun.
google-analytics.com