Cautare

6368 de rezultate pentru "drept" (3.03 secunde)
Drept este ca omul are competenta sa dea declaratii oficiale cand vine vorba despre un eveniment politienesc sau activitate prestata de politie, numai ca individul o face… "cu simt de raspundere”.
Ca dicteaza in partid, e o cu totul alta chestiune, numai ca Tabuleac, la liberali, a facut la fel, ce-i drept, folosind vorbe mai frumoase.
E drept, el este un om care vede lucrurile in alb sau negru, fara nuantele politicianistului provincial care, spune una dar face cu totul altceva.
In plus, au fost incluse la accizare alcoolul utilizat in industria cosmetica, uleiurile minerale scoase de la rezerva de stat si acordate gratuit in scop de ajutor umanitar, precum si uleiurile minerale folosite de persoanele fizice drept combustibil pentru incalzirea locuintelor.
E drept, au fost zvonuri venite nu se stie de unde. Acum apar iar, de data asta oficial, prin vocea unui ministru liberal.
E drept, au fost zvonuri venite nu se stie de unde. Acum apar iar, de data asta oficial, prin vocea unui ministru liberal.
Nu este un lucru chiar rau. Dar exista pericolul de a cadea intr-o extrema periculoasa, sa fim etichetati drept neam de neseriosi.
In Europa, stapina stingii este Internationala Socialista, care avea drept obiective nationalizarea mijloacelor de productie, lupta impotriva capitalismului monopolist de stat, eliminarea monarhiei (in Anglia si Suedia) si alte asemenea marote venite dintr-un trecut pe care nu sint sigur ca unii dintre cititori si-l mai amintesc.

Domnia sa a vrut sa se afirme spectaculos drept cel care conduce operatiunile de salvare. De aici insistenta pe o serie de nuante cum ar fi, de exemplu, cea despre calitatea de cetateni romani a jurnalistilor sau cea despre suferintele indurate de captivi.

La rindul sau, premierul Calin Popescu Tariceanu a dat asigurari ca Executivul va continua consolidarea statutului de drept prin reforma justitiei, combaterea coruptiei, asigurarea libertatii de expresie si pregatirea aparatului administrativ, astfel incit legea europeana sa fie aplicata in Romania.
Suntem in continuare priviti drept ciumati, fiind comparati de catre europeni cu tari ca Senegal sau Republica Dominicana, unde mita este la ordinea zilei.
E drept, au facut-o cu jumatate de gura si referindu-se numai la spusele lor. Dar impresia a fost aproape generala.
E drept, au facut-o cu jumatate de gura si referindu-se numai la spusele lor. Dar impresia a fost aproape generala.
Se da drept victima. El ar vrea, dar altii nu-l lasa. Fara sa dea nume, asa e el, plin de curaj.
Se da drept victima. El ar vrea, dar altii nu-l lasa. Fara sa dea nume, asa e el, plin de curaj.
Asta pentru ca proiectul legii anticoruptie, propus de ea, are efectul unei oglinzi ce ar da in vileag toate afacerile murdare a mafiei inflitrata in politica, Macovei este vazuta de senatori drept \"persona nograta\".
Cifrele avansate nu aveau nici o justificare, dar lumea le-a tinut minte si sint folosite acum drept argumente rationale. Tot despre costuri vorbeste si presedintele Traian Basescu.
Cifrele avansate nu aveau nici o justificare, dar lumea le-a tinut minte si sint folosite acum drept argumente rationale. Tot despre costuri vorbeste si presedintele Traian Basescu.
google-analytics.com