Cautare

4788 de rezultate pentru "dragia dan gabriel" (2.85 secunde)
Conform surselor citate, o alta varianta discutata a fost cea in care Dan Voiculescu sa fie presedinte al Senatului, Calin Popescu-Tariceanu sa fie presedinte al Camerei, iar Mircea Geoana sa fie ministru de Externe.
Vicepresedintele PSD Dan Nica a declarat marti seara, dupa ce prim-vicepresedintele PDL Adriean Videanu a spus, la finalul intalnirii conducerilor celor doua formatiuni, ca democrat-liberalii au cerut respectarea protocolului, ca anumite voci din PSD au exprimat pareri personale.
Presedintele Traian Basescu (foto) a declarat, ieri, la ceremonia de instalare a lui Dan Nica la Ministerul Administratiei si Internelor (MAI), ca evenimentele din ultima perioada din interiorul Internelor, dar si externe acestuia, arata ca “nu sistemul are probleme”, ci sunt probleme cu oamenii.
Potrivit lui Quintus, prin “consens”, cei patru membri ai Comisiei prezenti vineri alaturi de el - Dan Motreanu, Tudor Chiuariu, Ioan Timis si Mihai Voicu - au respins propunerea unor organizatii pentru infiintarea functiei de presedinte executiv.
Dupa cum se poate observa, printre cei care nu au nimic de reprosat edilului social-democrat se afla, alaturi de consilierii PSD, pedelistii Nae Negrea si Dan Moldovan, precum si FD-istii Nicolae Filimon si Bogdan Liviu Filip.
Blaga a afirmat ca exista un proiect complex, coordonat de vicepremierul Dan Nica, pentru a aduce corectiile necesare Ordonantei 33/2004, privind achizitiile publice.
Ministrul dezvoltarii regionale si locuintei, Vasile Blaga, a declarat vineri ca se lucreaza la un proiect privind corectarea ordonantei privind achizitiile publice, pentru ca sunt "niste lucruri nelalocul lor".Blaga a afirmat ca exista un proiect complex, coordonat de vicepremierul Dan Nica, pentru a aduce corectiile necesare ordonantei privind achizitiile publice.
Prima consecinta ar fi instalarea unui pedelist in functia de vicepresedinte economic al CJ Dolj, ocupata acum de liberalul Dan Mogos.
La randul sau, ministrul Administratiei si Internelor, Dan Nica, a anuntat ca durata tuturor licitatiilor a fost redusa la 30 de zile, termenul de publicare pentru licitatiile deschise a fost redus de la 28 zile la 20, terrmenul de publicare pentru licitatiile restranse de la 16 la 10 zile, iar cel pentru dialog competitiv de la 30 la 20 zile.
La randul sau, ministrul administratiei si internelor, Dan Nica, a anuntat ca durata tuturor licitatiilor a fost redusa la 30 de zile, termenul de publicare pentru licitatiile deschise a fost diminuat de la 28 de zile la 20, termenul de publicare pentru licitatiile restranse, de la 16 la zece zile, iar cel pentru dialog competitiv, de la 30 la 20 de zile.
Traian Basescu a tinut sa precizeze ca aceste discutii au avut loc in afara sedintei CSAT, dupa terminarea acesteia, profitand de faptul ca erau prezenti atat premierul Emil Boc, presedintele PSD Mircea Geoana, vicepremierul Dan Nica, cat si ministrul Finantelor Gheorghe Pogea.
In acelasi timp, s-au redus si functiile de conducere, cu un procent de 35%, sustin reprezentantii MAI.Reorganizarea a fost facuta la propunerea ministrului administratiei si internelor, Dan Nica, pentru eficientizarea activitatii acestui minister.
Vicepremierul Dan Nica (foto) a declarat ca Romania are doua posibilitati de a traversa criza:
Revenind la cei care convoaca sedinta de consiliu, de mentionat ca, potrivit lui Paul Foleanu, "echipa nu mai este de 10 alesi locali, ci este de 12 acum, ni s-au alaturat Dan Moldovan si Nae Negrea (n.
"Mircea Geoana si vicepremierul Dan Nica ne-au promis ca ordonanta de guvern prin care AVAS se va ocupa de privatizare va aparea in Monitorul Oficial", spunea liderul sindical, Victor Peta.
Intalnirea a fost convocata in urma videoconferintei premierului Emil Boc si vice-premierul Dan Nica din data de 22 martie, prin care prefecturilor din judete li s-a cerut centralizarea la zi a platilor efectuate catre furnizori pentru facturile neachitate pana la data de 31 decembrie 2008.
"Asteptam o rectificare de buget pentru ca sumele acestea sa fie suplimentate", a declarat Dan Mogos, vicepresedinte al CJ Dolj.
Intalnirea, potrivit surselor, ar fi fost una restransa, iar in cadrul acesteia presedintele Traian Basescu, ministrul Dan Nica, seful interimar al Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna, Gelu Drajneanu, ar fi avut o discutie despre reformarea serviciului secret al Ministerului Administratiei si Internelor.
Numai ca din precizarile arhitectului - sef al Consiliului Judetean Dolj, Dan Radu Papp, judetului nu i-au mai fost alocate de cinci ani fonduri pentru expertizarea si consolidarea unor astfel de imobile.
Vicepremierul Dan Nica a precizat ca cel mai mare salariu al unui angajat din sistemul bugetar va fi de cel mult de 15 ori mai mare decat cel mai mic salariu platit de la buget si ca partidele de guvernamant isi doresc ca proiectul Legii salarizarii unice in sectorul de stat sa produca efecte din anul 2010.
google-analytics.com