În Craiova nici o autoritate publica nu stie cu exactitate cate imobile s-ar putea prabusi in cazul unui cutremur. De cinci ani, judetul Dolj nu a mai primit fonduri pentru consolidarea cladirilor cu risc seismic ridicat.

Sute de cladiri din Craiova sunt vulnerabile in cazul unui cutremur. Indiferent de zona pe care s-ar afla pe harta seismica, un imobil ridicat inainte de anii ’70 nu va rezista unui cutremur de 7 grade pe scara Richter. Mai sigure, din punct de vedere al riscului seismic, sunt locuintele construite dupa anii '80. Autoritatile locale craiovene, care ar trebui sa tina o evidenta a acestor imobile, nu au decat o lista cu cererile proprietarilor care solicita expertizarea si consolidarea propriilor locuinte. "Ordonanta nr. 20/1994 prevede ca solicitarile privind expertizarea si consolidarea cladirilor cu un grad seismic ridicat se fac de catre proprietari sau administratori. Cererile ajung la primarie, sunt centralizate si trimise catre consiliul judetean, primesc un aviz din partea Inspectoratului Teritorial in Constructii (ITC) si sunt trimise catre ministerul de resort, de unde se primeste finantarea. Pana in prezent, la Primaria Craiova exista doar opt astfel de cereri. Sapte vin din partea proprietarilor persoane fizice si una din partea unei asociatii de proprietari din cartierul Valea Rosie", a precizat Cristian Burada, inspector teritorial sef al ITC Craiova.
Numai ca din precizarile arhitectului - sef al Consiliului Judetean Dolj, Dan Radu Papp, judetului nu i-au mai fost alocate de cinci ani fonduri pentru expertizarea si consolidarea unor astfel de imobile.

Blocurile, mai rezistente decat casele

De-a lungul timpului, in Craiova au fost consolidate mai multe cladiri de interes public, cum ar fi institutii de invatamant, de cultura si numai doua blocuri, 12 si 13 din Valea Rosie. Printre institutii ar fi Universitatea din Craiova, Facultatea de Mecanica, Muzeul Olteniei, fostul Teatru de Papusi. În municipiu, nici o cladire nu este marcata cu bulina rosie deoarece nu se incadreaza in clasa I cu risc seismic ridicat. Cladirile vechi ale municipiului, construite inainte de 1970, se incadreaza in clasa a II-a si a III-a. Numai ca acestea sunt de ordinul sutelor, iar autoritatile nu baga mana in foc daca ar mai ramane in picioare in cazul unui seism de peste 8 grade pe scara Richter. Nimeni nu face presupuneri pentru a nu crea panica, dar macar ar putea afisa mai mult interes pentru consolidarea acestora. În cazul proprietatilor private, sarcina de a se ingriji de consolidarea cladirii care prezinta pericol de prabusire ii revine numai proprietarului. Putini dintre craioveni stiu ca statul le acorda facilitati daca sunt interesati de expertizarea si consolidarea propriei case. "Persoanele fizice interesate pot obtine credite cu dobanzi mici. Sunt niste facilitati pe care proprietarii le pot obtine daca sunt interesati sa-si consolideze imobilul cu un grad ridicat de prabusire", a adaugat Papp.
Autoritatile dau asigurari ca nu exista in orasul nostru cladiri cu un grad ridicat de prabusire in cazul in care s-ar produce un cutremur. Acestea si mai ales blocurile construite de dupa cutremurul din 1977, cand s-a facut si o noua zonare seismica a Romaniei, au fost proiectate ca sa reziste la un cutremur de peste 8,5 grade pe scara Richter.

Avertizare

La noi, problema sigurantei constructiilor este in mod curent dezbatuta, mai ales dupa cutremurele puternice care apar in diferite parti ale lumii. Dupa cele din Italia, experti ai ONU au tras un semnal de alarma: un cutremur precum cel din Italia este posibil sa se produca si in Romania. Tara noastra este una dintre cele mai expuse tari din Europa la dezastrele provocate de un cutremur. Un milion de romani ar fi in pericol din cauza cladirilor prost construite sau invechite.