Cautare

2049 de rezultate pentru "comuna cumpana" (2.76 secunde)
Propun cu tarie o intrunire de urgenta a USL strict pe aceasta tema, in urma careia sa se clarifice o pozitie comuna.
Imi doresc, asa cum am spus si la Beijing, ca Romania sa fie cel mai bun prieten al Chinei in UE si in aceasta regiune", a sustinut premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria, intr-o conferinta de presa comuna cu omologul sau chinez Li Keqiang.
Nu este vorba de a alege intre unii si altii, ci de a alege intre statutul de sluga a intereselor unora si dezvoltarea comuna, intr-o Uniune in care toti sunt egali in drepturi si obligatii.
nu numai ca ne imbogatim nemeritat din averea comuna, dar ii si impiedicam pe altii sa beneficieze de aceasta avere.
De asemenea, consider ca Romania trebuie sa asume rolul in conceperea si implementarea politicilor de securitate comuna si cooperare zonala, utilizand toate instrumentele institutionale, si parteneriatele sale traditionale, precum si a rolului de mediator in spatiul european.
Cazul comisiei parlamentare de ancheta privind restituirile de terenuri din comuna Nana, judetul Calarasi il scoate din minti pe Traian Basescu.
Doar daca ma gandesc bunaoara la Politica Agricola Comuna (PAC) nu pot sa-mi imaginez ca taranul roman doreste altceva decat candidatii USD (cei ai PSD, PC, UNPR, asadar) in ceea ce priveste politicile agricole si anume, subventii financiare si sustinerea corecta a productiei agricole in conditiile de performanta si potential ale agriculturii romanesti.
A, da, nu exista o ierarhie speciala, ci una ordinara, obisnuita, comuna, de rahat. Deci e un top 10 al unor carti comune, ordinare, de rahat, deloc speciale sau e un top lipsit de ierarhie?
16 noiembrie 1967, municipiul Cluj).El este un diplomat si om politic roman, fost membru al Partidului Social Democrat, care indeplineste in prezent functia de director al SRI (din octombrie 2006), profesor universitar, titular al cursului masteral Politica Externa si de Securitate Comuna la Departamentul de Relatii Internationale si Integrare Europeana din universitatea de stat SNSPA..
Inseamna asumarea unor obiective nationale, inseamna actiunea comuna in atingerea lor si inseamna refacerea increderii. Ziua de azi este cel mai bun prilej pentru a vedea care sunt marile noastre restante”, am incheiat citatul.
Ce sper ca va face Iohannis este sa ne spuna adevarul despre noi, sa le explice oamenilor ca fericirea comuna se naste daca fiecare rezolva fericirea proprie.
Duminica, 21 decembrie, la ora 12.00, a inceput Sedinta solemna a Parlamentului Romaniei, dedicata depunerii juramantului de catre Presedintele ales al Romaniei, Klaus Iohannis.
Seful statului roman va fi primit la Palatul Elysee, la ora 14,00 (ora Romaniei), de omologul sau francez, Francois Hollande, cu care va avea convorbiri tete-a-tete, un dejun de lucru si cu care va sustine o declaratie comuna de presa.
Cred ca este oportun sa fac o astfel de declaratie avand in vedere ultimele miscari de pe scena politica romaneasca si pentru a arata ca la nivelul PSD exista o unitate si o dorinta comuna de a indrepta erorile trecutului si de a ne concentra eforturile asupra lucrurilor cu adevarat importante pe care le asteapta romanii de la noi.
Pe cele doua teme precizate mai sus nu exista o abordare comuna.
Acesta este numit de Camera Deputaților si Senat in sedința comuna, la propunerea Presedintelui Romaniei, in urma audierii celui propus de catre comisia insarcinata sa exercite controlul parlamentar asupra activitații Serviciului Roman de Informații, care va prezenta un raport in fata celor doua Camere ale Parlamentului.
Joi, seful statului roman se va intalni si cu cancelarul german Angela Merkel, cu care va avea convorbiri tete-a-tete si cu participarea celor doua delegatii, urmand ca la finalul intalnirii cei doi oficiali sa sustina o declaratie de presa comuna.
Un eveniment in premiera in istoricul relatiilor dintre cele doua state este faptul ca am semnat alaturi de omologul canadian, presedintele Grupului de prietenie cu Romania din Parlamentul Canadei, domnul Corneliu Chisu, deputat canadian de origine romana, Declaratia comuna in vederea consolidarii relatiilor dintre Parlamentul Canadei si Parlamentul Romaniei, intensificarii dialogului bilateral si a sprijinului reciproc in cadrul forurilor internationale.
Am urmarit cu mare atentie reuniunea comuna a Guvernelor Romaniei si Republicii Bulgaria, din 24 aprilie a.c. desfasurata la Craiova, unde s-a discutat printre altele, si despre noul pod peste Dunare dintre Romania si Bulgaria.
Sedinta in care se dezbate motiunea de cenzura a inceput Sedinta comuna a Senatului si Camerei Deputatilor in care se dezbate si se voteaza motiunea de cenzura initiata de PNL, intitulata Alege intre Romania si Ponta, un premier compromis.
google-analytics.com