Senatorul Victor Mocanu a sustinut o declaratie politica cu titlul 'Sa punem cartile pe masa in cazul Rosia Montana', pe care o puteti citi in continuare.

Ultimele zile au adus in atentia intregii tari doua mari teme: dezbaterea legata de proiectul Rosia Montana - Gold Corporation, transmis de Guvern Parlamentului, si relatia conflictuala din cadrul USL pe aceasta tema.
Ca senator PSD, deplang modalitatea duplicitara in care domnul Crin Antonescu, presedintele Senatului, abordeaza subiectul Rosia Montana. Sa punem cartile pe masa:
• Domnul presedinte al Senatului joaca strict electoral in aceasta speta foarte importanta. Tot ce urmareste dansul este pozitionarea fatisa a PSD in favoarea proiectului, pentru a ramane, astfel, singurul campion al luptei impotriva degradarii mediului.
• Domnul presedinte joaca strict pentru capitalul sau electoral, nu pentru cel al liberalilor, care aleg, in principiu, solutii pentru dezvoltarea economica si care nu cedeaza la presiuni de tip ecologic.
• Seful PNL nu pierde nici un moment pentru a ataca PSD si pe domnul prim-ministru Victor Ponta, demonstrand o lipsa evidenta de corectitudine si de loialitate.
• Pozitia domniei sale fata de proiectul Rosia Montana - Gold Corporation este una lipsita de minima responsabilitate. Atunci cand este intrebat despre consecintele respingerii proiectului, dansul ori nu stie, ori se face ca nu stie.
Haideti sa fim rezonabili: subiectul Rosia Montana este, pe agenda domnului presedinte al Senatului, o gaselnita electorala, care, pana acum, a asezat PSD in tabara celor in care trebuie sa se arunce cu pietre.
Un partener de guvernare fair-play isi negociaza, in acest caz, pozitia in cadrul coalitiei de guvernare si, dupa aceea, chiar si in contextul opozitiei fata de decizia luata, voteaza in Parlament ca atare, dar fara sa transforme asta intr-un act de razboi. Colegul meu, domnul Ilie Sarbu, liderul grupului PSD din Senat, a afirmat recent ca domnul Crin Antonescu se comporta, in cazul Rosia Montana, ca o fata mare. Mi-e teama ca dansul abuzeaza de eufemisme.
PSD trebuie sa se regrupeze, sa isi sustina premierul si sa-si asume promisiunile electorale fundamentale ale USL: cresterea economica a Romaniei si imbunatatirea nivelului de trai al romanilor. Ca atare, proiectul de lege referitor la Rosia Montana, care poate fi imbunatatit, este unul benefic pentru economia nationala. Haideti sa-l sustinem!
Propun cu tarie o intrunire de urgenta a USL strict pe aceasta tema, in urma careia sa se clarifice o pozitie comuna. Daca, in actul de guvernare, USL nu reuseste sa ia decizii comune, sustinute cu buna-credinta de parteneri, atunci USL are nevoie de reparatii.