Cautare

1809 de rezultate pentru "alexandru vlaicu 2 if now sysdate sleep 15 0" (2.96 secunde)
Cu toate ca razboiul declaratilor intre presedintele CJ Caras-Severin, Sorin Frunzaverde, reprezentant de varf al democratilor, si Ioan Talpes, senator de Caras-Severin si demisionar din randul social-democratilor, s-a sfarsit de ceva vreme, conturile in justitie s-au incheiat abia acum doua zile.
In primul trimestru al anului 2009 avem o crestere negativa de minus 6,2%, comparativ cu primul trimestru al anului 2008, iar comparativ cu al IV-lea trimestru al anului 2008, cresterea negativa a fost de circa 2,5%.
Astfel, azi, intre orele 8-16, vor ramane fara curent electric locuitorii de pe strazile Egretei, Lastunului, Paunului, Cucului, Nationala, bulevardele Uzina 1 si Uzina 2 din orasul Ovidiu.
Programul "Prima casa" este in continuare blocat. Executivul nu a reusit sa trimita inca la Monitorul Oficial Hotararea de Guvern care permite functionarea programului.
Dupa o revenire timida in aprilie datorita demararii programului "Rabla", vanzarile de autoturisme continua trendul descendent si in iulie.
Presedintele Traian Basescu a criticat dur PSD si l-a acuzat ca incearca sa blocheze integrarea la termen in Uniunea Europeana a Romaniei.
De mentionat ca Tribunalul Constanta a hotarat pe 2 martie a.c. ilegalitatea constituirii Consiliului Judetean Constanta din iulie 2004, dupa care, la recurs, procesul a fost mutat la Tribunalul Iasi.
Notarii vor incasa taxe cu 30% mai mici pentru tranzactiile realizate in cadrul programului guvernamental "Prima Casa", in urma unei propuneri a Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania (UNNPR).
Seful MediaPro, Adrian Sarbu, va primi pentru divizia de entertainment MPE suma de 10 milioane de dolari cash, 2,2 milioane de actiuni la CME dar si promisiunea ca va putea sa mai cumpere inca 850.000 de actiuni, la pretul de 21,75 de dolari bucata.
Fondatorul PSD, Ion Iliescu, pare sa-si fi reluat pozitia de lider in partid. Senatorul social-democrat a adresat membrilor Biroului Executiv al Organizatiei PSD Bucuresti un apel la unitate in partid.
Deputatul PSD Adrian Severin, euroobservator la PE, a declarat ieri ca exista posibilitatea ca sa-si schimbe atitudinea cu privire la sustinerea integrarii Romaniei in UE la 1 ianuarie 2007.
prima parte de raport, evolutii si tinte propuse pentru viitor, iar cea de-a doua parte a reprezentat alegerile propriu-zise, pentru ca in jurul orelor 15.00 sa fie cunoscute personalitatile proaspat alese, lucru intamplat la Restaurant „Zorile” din Constanta.
Warren Buffett, un miliardar american cunoscut, iese din lumea celor mari si devine personaj de desen animat. Postul de televiziune Bloomberg s-a grabit sa anunte stirea si sa difuzeze primele imagini.
Societatea Nationala Nuclearelectrica SA a anuntat ca ieri, 30 iulie 2009, a avut loc o declansare a turbogeneratorului Unitatii 2 a CNE Cernavoda din cauza unei probleme tehnice la excitatia generatorului electric.
Potrivit managerilor care au participat la sesiunea ZF Expert, pe tema "Cum relansam economia", locuintele construite in mediul rural si in zonele peri-urbane constituie o piata care atrage investitii anuale de 1-1,5 mld.
In urma acestei tranzactii, el a ramas in continuare presedintele si directorul general al grupului Rompetrol, dar a devenit cel mai bogat roman, cu o avere de aproximativ 3,4 miliarde de dolari, din care 2,7 miliarde de dolari au venit doar din vanzarea pachetului detinut la Rompetrol.
Liderii liberali incearca sa gaseasca solutii la tot mai desele divergente care apar intre filialele teritoriale ale PNL si PD.
Alianta D.A.
Presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, a declarat ieri la Palatul Parlamentului ca propunerea sa pentru functia de Secretarul General va fi discutata in sedinta de plen de joi.
Banca Comerciala Romana (BCR) va intrerupe functionarea sistemului informatic care gestioneaza operatiunile cu carduri incepand de marti, 4 august ora 23:00, pana cel mai tarziu miercuri, 5 august, ora 03:00 a.m.
google-analytics.com