Cautare

4442 de rezultate pentru "accidente de circulatie 2009" (5.58 secunde)
Presedintele Traian Basescu a declarat luni, in parlament, ca nefolosirea sumelor obtinute prin credite externe de Romania in ultimii ani este o dovada a ineficientei birocratice, el criticand si faptul ca unii functionari au obtinut in justitie sporuri nejustificate.
Plenul Camerei Deputatilor a aprobat ieri ordonanta de urgenta prin care statul roman acorda un ajutor pentru uzina americana Ford, in valoare de 143 de milioane de euro, in perioada 2008-2012, care are ca obiectiv dezvoltarea regionala.
Purtatorul de cuvant pe probleme de afaceri externe al Partidului Conservator britanic, William Hague, s-a intalnit miercuri cu seful grupului PPE, Joseph Daul (foto), pentru a-i confirma decizia sa, a declarat un purtator de cuvant al lui Daul.
Legea unica a salarizarii in sistemul bugetar se va aplica din 2010 si nu din 2009, chiar daca negocierile cu sindicatele vor fi finalizate in prima parte a acestui an. Secretarul de stat in Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, a mai spus urmatoarele:
Premierul Emil Boc a declarat luni in Parlament ca programul anticriza adoptat odata cu bugetul de stat pe 2009 va fi completat cu masuri precum reducerea numarului de taxe si tarife neimpozitarea profitului reinvestit sau stimularea investitiilor prin acordarea de ajutoare de stat.
500 miliarde ruble (33 miliarde euro) pentru masuri anticriza in cadrul bugetului pe 2009 a anuntat luni premierul Vladimir Putin (foto). ... Rectificarea bugetului de stat va fi analizata joi in sedinta de guvern a adaugat premierul rus.
Presedintele PNL Mangalia, Viorel Oleniuc (foto), a cerut ieri demisia primarului Mihai Claudiu Tusac in eventualitatea in care se ajunge la concluzia ca un angajat de-al sau a batut un cetatean care a vrut sa intre in sediul primariei.
Cu primarul Mangaliei, Claudiu Tusac (foto), plecat la Bucuresti sa promoveze sudul litoralului din punct de vedere turistic, alesii locali au organizat nu doar o conferinta de presa, in urma cu doua zile, dar au si relansat apelul de organizare a unei sedinte de consiliu local.
Societatea are de vineri o noua echipa de conducere, in care se regasesc doi membri importanti ai PD-L Dolj, reprezentanti ai MApN si ai Ministerului Economiei. ... Ordonanta de guvern care deblocheaza privatizarea intarzie sa apara. Avioane Craiova SA are de vineri o noua echipa de conducere.
Serbia a cerut luni Comisiei Europene sa transforme 120 milioane euro din fondurile europene de preaderare in ajutor bugetar, pentru a permite guvernului sa finanteze o parte din planul pentru combaterea crizei economice.
Jandarmeria Romana scoate la concurs, pentru sesiunea de admitere 2009, 423 de locuri pentru barbati si femei. Cei care vor sa imbrace uniforma de jandarm au la dispozitie 393 de posturi in cadrul institutiilor de invatamant ale Ministerului Administratiei si Internelor si 30 pentru Ministerul Apararii Nationale.
Potrivit surselor citate, nominalizarile pentru cei doi directori generali la CFR SA si CFR Calatori au fost facute de catre PSD, partid caruia, potrivit intelegerii, ii reveneau cele doua posturi, in urma cu doua saptamani, dar ministrul Transporturilor si Infrastructurii nu a tinut cont de ele.
"Negociem si sper ca vom anunta un acord cu Romania saptamana viitoare", a spus duminica Joaquin Almunia, aflat la Bruxelles Forum, o conferinta pe teme transatlantice organizata de German Marshall Fund of the United States.Reprezentantii FMI s-au intalnit ieri, la Palatul Victoria, cu premierul Emil Boc, cu liderii partidelor politice parlamentare la sediul partidelor, dar si cu sindicatele.
Nici nu ne asteptam ca sedinta convocata, ieri, de consilierii de la Mangalia sa fie una linistita.
260 de avansari. Festivitatile organizate ieri la Craiova de Ziua Politiei Romane au debutat cu depunerea unor coroane de flori la monumentul politistilor cazuti la datorie. Au urmat festivitatile de avansare in grad a celor mai buni agenti si ofiteri din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Dolj.
"Ne-au spus sa ne intoarcem de unde am venit, pentru ca in Republica Moldova nu vom intra, pentru ca suntem autoritati", a spus presedintele Consiliului Judetean Vaslui, Vasile Mihalachi (foto).
In lipsa oricarei opozitii, sedinta ordinara de ieri a Consiliului Judetean (CJ) Dolj, cu 15 puncte pe ordinea de zi, s-a terminat in 30 de minute. Primul punct a fost proiectul de hotarare prin care democrat-liberalul Dorel Luica a fost propus sa ia locul lui Constantin Iancu in consiliu.
, in orasul condus de Claudiu Tusac, o sedinta de partid, intr-un sediu din care fusesera anterior evacuati.
Imobil de patrimoniu, sediul din strada A.I. ... Procesul pentru stabilirea apartenentei sediului Primariei Craiova se afla pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie si are termen septembrie 2009.
Primarul comunei Cumpana, Mariana Gaju (foto), afirma ca terenul de peste 1700 de metri patrati pe care-l va "ceda" statului pentru realizarea variantei de ocolire a municipiului Constanta reprezinta o mostenire in baza Legii 18/1991.
google-analytics.com