Cautare

784 de rezultate pentru "vointa argetoaia" (2.75 secunde)
Vointa unanima de libertate si coeziune a romanilor din provinciile istorice s-a materializat astfel in Marea Unire proclamata de Adunarea de la Alba Iulia, intr-o zi care, datorita incarcaturii simbolice, va deveni zi nationala.
Pe de alta parte, spre deosebire de multi dintre liderii politici ai dreptei, domnul Ciolos a inteles ca modificarea legii electorale trebuie sa fie rezultatul exclusiv al vointei comune a partidelor, iar vointa partidelor este reflectata inclusiv de majoritatile constituite la nivelul Parlamentului.
Ci, de diletanti. In cel mai bun caz. Si asta daca, in unele situatii, nu este vorba chiar de rea-vointa.
Indiferent de vointa pe care electoratul o va exprima la urne, PNL va conduce viitoarea majoritate parlamentara si va da primul ministru, fie el si deghizat in independent sau tehnocrat.
Noi, liberalii, nu putem uita cum a fost umilita vointa majoritatii poporului roman, cand votul sau zdrobitor exprimat la Referendumul de demitere din 2012 a fost anulat in mod mai mult decat suspect printr-o erata a Curtii Constitutionale.
Limitarea intrebarilor la problemele summitului de la Bratislava, impusa de purtatorul de cuvant, adevaratul sef al ziaristilor acreditati la Cotroceni (nu asculti indicatiile, te-ai lins pe bot de un voiaj peste hotare cu domnul presedinte), deconspira vointa de a evita din rasputeri abordarea si a unor chestiuni de politica interna, indeosebi.
Reafirmam vointa comuna de consolidare a relatiilor speciale dintre Romania si Republica Moldova, in virtutea comunitatii de limba, istorie, cultura si traditii, inclusiv prin semnarea Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeana a Republicii Moldova.Independenta Republicii Moldova a fost un act de exprimare a vointei cetatenilor, care a fost urmat de evolutia tot mai clara a tarii pentru apropierea de valorile si principiile euro-atantice si care a culminat cu semnarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova la UE si a Acordului de Liber Schimb Aprofundat si Cuprinzator Republica Moldova - Uniunea Europeana.Subliniem faptul ca integrarea europeana a Republicii Moldova reprezinta un punct cardinal al politicii externe a Romaniei, inca de la declararea independentei Republicii Moldova, aspect care reiese chiar din ultimul paragraf al Declaratiei adoptate de Guvernul Romaniei la 27 august 1991:
Si nu are voie sa insulte milioane de cetateni, chiar daca, la nivel personal, se poate situa in dezacord cu ei. Nu are voie sa uite ca ordinea constitutionala e definita tocmai de vointa cetatenilor, nu de toanele sale.
Dumnealui n-o fi aflat ca singurul lucru care conteaza in democratie este vointa poporului? Ne aflam cumva in situatia decretului-lege din 1938, prin care responsabilitatea guvernului este numai fata de presedinte si nu fata de popor?
vointa oamenilor. Ori poate e posibil ca doamna Gorghiu sa creada ca 50 de mii de oameni, poftim, 100 de mii de oameni stransi intr-o piata, strigand in favoarea unei guvernari reformiste dupa 11 decembrie, pot substitui cateva milioane de voturi.
Cei care ignora votul romanilor din 11 decembrie nu numai ca gresesc, dar incalca vointa cetatenilor. - am dat dispozitii colegilor mei sa redacteze programul de guvernare in forma oficiala care va trebui depusa la Parlament si va fi prezentata de candidatul pe care PSD il va propune.
A doua varianta de iesire din criza, dar pe termen ceva mai lung, este ca liderii majoritatii sa se conformeze facand o a doua nominalizare, care poate fi aceeasi sau una diferita, dar fara a se conforma cerintelor serviciilor, exprimate, aparent, prin vointa presedintelui.
Faptul ca sunteti acum presedintele Romaniei este vointa milioanelor de romani care au votat in favoarea dvs, intre care ma numar si eu.
- Dreptul constitutional al presedintelui de a recurge la referendum nu ii poate conferi insa acestuia posibilitatea legiferarii, intrucat in conformitate cu vointa Constituantului roman, Presedintele nu poate initia un referendum legislativ ci numai unul consultativ.
Dimpotriva, intreaga sa pozitionare in societatea romaneasca este tocmai in directia spusa de acel protestatar - adica in dispretul Constitutiei, al votului popular, al respectului pentru ceea ce este vointa majoritatii.
- Parlamentul Romaniei, constituit in sedinta solemna la implinirea a 100 de ani de la infaptuirea Unirii Basarabiei cu Patria Mama, astazi, 27 martie 2018, considera ca fiind pe deplin legitima dorinta acelor cetateni ai Republicii Moldova care sustin unificarea celor doua state ca o continuare fireasca in procesul de dezvoltare si afirmare a natiunii romane si subliniem ca acest act depinde de vointa acestora, si declara ca Romania si cetatenii ei sunt si vor fi intotdeauna pregatiti sa vina in intampinarea oricarei manifestari organice de reunificare din partea cetatenilor Republicii Moldova, ca o expresie a vointei suverane a acestora, se arata in documentul adoptat de Legislativul de la Bucuresti.
'VOINTA POLITICA ESTE PENTRU BLOCAREA ANCHETELOR, PENTRU BLOCAREA JUSTITIEI'. Nu pot sa nu constat perpetuarea mentalitatii conform careia 'NOI SUNTEM DNA'.
Nu. Au dovedit-o. Au vointa sa dea foc la tara ca sa obtina ceea ce vor si o vor face.
Pana la urma, indiferent cum au fost oamenii mobilizati la vot, ei au votat asa si vointa lor trebuie respectata.
De altfel, presedintele Asociatiei Producatorilor din Morarit si Panificatie (ROMPAN), Aurel Popescu, spune ca "am avea produse de exportat, dar trebuie sa mai fie si ceva vointa".
google-analytics.com