Cautare

1257 de rezultate pentru "valeriu ungureanu" (3.46 secunde)
Cred ca profesorii se gandesc serios daca nu este bine sa faca niste acte de donatie catre stat cu aceste subiecte", spune mai in gluma, mai in serios, presedintele Sindicatului Invatamantului Preuniversitar Galati, Valeriu Diculescu.
„Preturile chiriilor au stagnat“, a declarat Valeriu Onescu, directorul agentiei Rai Imobiliare. „Nu exista cerere pentru ca am intrat în perioada concediilor.
Presedintele Asociatiei Patronale Romane din Industria Laptelui, Valeriu Steriu, a declarat ca incepand din noiembrie pretul acestor produse va creste cu 7 pana la 10%.
Vând, în principal, din stoc si deja investesc ponderat", a declarat Valeriu Onescu, directorul agentiei Rai Imobiliare. În piata, se observa deja o tendinta în acest sens.
  Interese financiare la nivel înalt Presedintele filialei doljene a CECCAR, Valeriu Brabete, spune ca exista interese financiare la nivel înalt, în rândul celor doua Camere (a consultantilor si cea a auditorilor):
Agricultorii romani nu sunt atrasi de practica asigurarii culturilor agricole, in conditiile in care ponderea suprafetelor asigurate impotriva riscurilor catastrofale, precum seceta, grindina sau inundatiile, s-a ridicat anul trecut la doar 15% din suprafata arabila si, mai mult decat atat, 90% dintre acestia sunt agricultori mari, cu peste 100 de hectare, a declarat Valeriu Tabara, presedintele Comisiei pentru Agricultura, Silvicultura, Industrie alimentara si Servicii Specifice din Camera Deputatilor.
Valeriu V. Cotea, presedintele Patronatului National al Viei si Vinului, sustine ca in conditiile cresterii pretului vinurilor de volum, este posibil ca unii dintre consumatorii acestui tip de vin sa migreze pe prefere segmentul premium sau mediu, avand in vedere ca diferentele de pret s-au micsorat.
Surse din PD-L afirma ca cele mai mari sanse pentru conducerea TVR le are consilierul prezidential Valeriu Turcan, in timp ce jurnalista Corina Dragotescu va prelua postul de director al TVR 2.
Potrivit directorului centrului din Bucuresti, Valeriu Moisescu, testarea propriu-zisa va dura aproximativ 10-15 minute. "Sistemele de franare si de directie sunt foarte importante pentru siguranta traficului si a soferului.
Cine nu lucreaza terenul risca amenzi usturatoare Noul ministru al agriculturii, Valeriu Tabara, a propus ca detinatorii de terenuri care le tin parloaga sa fie amendati cu 60 de euro pe hectar.
Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Valeriu Tabara, a declarat ieri ca anul viitor ar putea fi mai slab din punct de vedere al recoltei agricole, din cauza ploilor din aceasta toamna, care au afectat semanatul graului.
Printre actionarii Comcerealis se mai regasesc omul de afaceri Mihai Anghel - 30,9 %, Voltalim SA (3,44%) - o societate aflata tot sub controlul SIF Oltenia, precum si actionari marunti, cum ar fi Florentina Popescu, Valeriu Radu, Dan Voiculescu sau Constantin Radu.
2 TULCEA, l-a interpelat pe VALERIU TABARA, MINISTRUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE. Obiectul interpelarii: Asigurarea fondurilor necesare pentru eradicarea anemiei infectioase ecvine.
La randul sau, Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Valeriu Tabara, a explicat ca acest lucru a fost posibil ca urmare a unor modificari aduse PNDR pentru a permite finantarea lucrarilor de refacere a infrastructurii rurale afectate de inundatii, dupa ce MADR a solicitat, in acest sens, sprijinul Comisiei Europene, in iulie anul trecut.
Pe de alta parte, Ghita i-ar fi spus lui Vantu ca a reusit sa ajunga la Traian Basescu prin intermediul lui Valeriu Turcan pentru deblocarea unor contracte, dar ca acesta din urma si-a exprimat neancrederea fata de relatia de dusmanie dintre Ghita si Vantu.
Totodata, PSD, PNL si PC cer premierului, "tinand seama de lipsa de viziune dovedita, precum si de semnalele privind implicarea ministrului in promovarea intereselor comerciale ale unor firme straine", sa analizeze posibila demitere a ministrului agriculturii, Valeriu Tabara.
Ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale, Valeriu Tabara, a declarat luni, la The Money Channel, ca Romania nu risca o criza alimentara.
Si chiar daca, ipotetic vorbind, ministrul agriculturii, Valeriu Tabara, ar indrazni sa solicite bani pentru acest domeniu sau sa faca vreo aluzie subtila privind redirectionarea unor sume destinate vreunui parc acvatic, bazin olimpic sau telegondola, catre ministerul pe care il conduce, cu siguranta nu ar fi tratat in mod serios.
Dezastrul pomenit de agricultorii citati exista doar in mintile lor sau vor sa puna presiune pe Guvern privind acordarea de sume suplimentare, spune insa ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara.
Pe lista participantilor se afla firme binecunoscute pe plan local, cum ar fi Mat SA, Ruris Impex SRL, Semtest SA, Pan Group SA, Olas Prod SRL, dar si firme aflate la prima participare, cum ar fi Dinca Valeriu PFA, Beauty Evolution SRL Bucuresti sau Kriya Good Food SRL.
google-analytics.com