Cautare

1822 de rezultate pentru "ucraina" (2.81 secunde)
De la inceputul invaziei ruse in Ucraina si pana in prezent, peste 20 de jurnalisti au fost ucisi in razboiul ordonat de Vladimir Putin, potrivit Asociatiei Jurnalistilor Ucraineni.
Soldatii lui Vladimir Putin sunt aproape de a-i invinge pe ucraineni in Severodonetk. O parte dintre ei s-au retras deja spre Lisiceansk pentru a nu cadea in mainile invadatorilor.
Un jurnalist francez a fost ucis de un bombardament rus. Franta a cerut imediat o ancheta internationala, acuzand o crima de razboi.
Copiii din Ucraina nu sarbatoresc ziua de 1 iunie. Razboiul le-a rapit aceasta bucurie. Intr-un interviu acordat jurnalistilor din Kiev, Olena Zelenski, sotia presedintelui ucrainean, spune ca invazia si armele sunt singurele subiecte despre care vorbesc propriii ei copii.
Luni, in primul meci de verificare din turneul cipriot, Universitatea a fost invinsa de echipa a doua a celor de la Tavria Simferopol (Ucraina, locul 7 din 16 echipe) cu categoricul scor de 4-1, meci in care Bornescu a ratat un penalti.
Se fac trei luni de cand cei mici cunosc razboiul din Ucraina. De Ziua Copilului, presedintele a amintit principala tinta a rachetelor lui Putin:
Asta arata ultima cercetare a Inscop realizata in luna mai, la comanda New Strategy Center. 50,3% din romani cred ca Ucraina va castiga razboiul.
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat joi o lege ce interzice difuzarea de emisiuni de stiri rusesti in aceasta tara, unde tensiunile intre fortele prooccidentale si cele proruse s-au accentuat odata cu conflictul din Ucraina, informeaza agentia de presa AFP.
In incercarea lor de a cuceri Ucraina, soldatii lui Putin nu tin cont de nimeni si de nimic. Rusii au distrus sute de cladiri istorice din Harkov.
Circa 5.000 de tineri s-au inscris pana acum pentru cele 1.500 de posturi de militari voluntari scoase la concurs de Ministerul Apararii. Decizia suplimentarii personalului din armata vine in contextul razboiului din Ucraina.
Moscova a mai pierdut un general in Ucraina - al 11-lea in acest razboi. Generalul-maior Roman Kutuzov, comandantul Armatei a 5-a, a fost ucis in luptele din estul tarii.
Unde nu mai vor sa se sacrifice Germania, Franta si Italia vin Georgia, Azerbaidjan si Ucraina. Dar Romania, care din 1944 si pana in 1992 (Bosnia) nu a mai participat la o interventie intr-un teatru de razboi din strainatatea apropiata ori mai departata?
Romania se confrunta cu o situatie fara precedent. Tara noastra este pur si simplu blocata de transporturi ucrainene. Punte vamale blocate si cozi kilometrice.
Din 24 februarie arta a stat pe loc in Ucraina. Actorul Yuriy Felipenko nu se astepta ca biletele sa fie sold out.
China foloseste criza din Ucraina pentru a-si consolida pozitia. Rusia va trebui sa devina si mai slaba pentru a se ruga de China sa o ajute.
Parlamentarii nu se bat in direct la televizor, ca in Coreea de Sud, Taiwan sau Ucraina, ci denunta inscrisuri incriminatorii ale presedintelui sau ale premierului.
Zelenski cere de la NATO 300 de lansatoare multiple de rachete. Rusia si-a schimbat pozitia si se concentreaza pe zonele unde vrea sa intre cu militarii.
Presedintele Klaus Iohannis a ajuns astazi la Kiev, intr-o vizita comuna cu presedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz si premierul italian Mario Draghi.
Putin continua sa atace Ucraina in fiecare zi. Cladirea punctului de control Azot a fost avariata de bombardamente. O mama si un fiu au fost ucisi in urma bombardamentelor.
Blocada rusa asupra exportului de cereale din Ucraina este crima de razboi, a declarat Inaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe al Uniunii Europene, Josep Borrell.
google-analytics.com