Cautare

3208 de rezultate pentru "proces civil dosar 48529" (3.09 secunde)
Baratheon & Lannister, regi si incest Unul dintre cele mai importante personaje este Robert Baratheon, Regele Celor Sapte Regate din Westeros - ajuns in aceasta pozitie dupa ce a invins intr-un razboi civil ce a avut loc cu 17 ani inainte de inceperea povestii.
In 1949 fortele de partizani ale comunistilor greci au fost infrante, iar razboiul civil care a insangerat Grecia in intreaga perioada postbelica a fost urmat de o apriga represiune anticomunista.
Produsele vor fi scoase de la rezervele de stat, cu titlu gratuit, si vor fi distribuite de prefectura care va trebui sa se asigure ca destinatia lor nu va fi schimbata. In caz contrar, cei vinovati vor putea fi trasi la raspundere civil, administrativ, disciplinar sau penal.
"Asta s-a facut intr-un birou civil, in cadrul Ministerului Apararii, condus inainte de Nick (Pope)... Adevarata munca se face in spatele scenei (de exemplu, de catre informatiile militare).
Craiovenii afla, in sfarsit, ca, in 2005, din 837 de procese solutionate, primaria a pierdut 312, dintre care 137 numai la Sectia comerciala si de contencios administrativ a Tribunalului Dolj. Cel mai bine pare ca stau juristii de pe Civil, care au castigat in peste 170 de interventii.
Zona a fost foarte bine pazita, iar spatiul sau aerian a fost ocolit de traseele traficului aerian civil. Nivelul ridicat de secretizare, combinat cu aparitii ocazionale de aeronave ciudate, au alimentat, timp de decenii, povesti despre OZN-uri.
Ministrii lui germani s-au apucat sa construiasca o birocratie, acel serviciu civil pe baza de merit si autonom fata de interese private care e chintesenta modernizarii occidentale si marcheaza trecerea - in cuvintele economistului de premiu Nobel Douglass North - catre o lume guvernata de relatii impersonale, singura in care economia de piata infloreste.
Colac peste pupaza, un memoriu anonim sosit ieri pe adresa redactiei noastre il acuza pe comisarul sef Tudorel Ene si oamenii sai, comisarii Marin Buzescu si Petre Spataru, de "trantirea" concursului care a avut loc pe 30 mai la Directia Politiei de Frontiera pentru ocuparea unor functii de personal civil.
Traficul civil a fost deviat. Cele doua avioane au explorat zona in care s-au semnalat misteriosii intrusi, fara sa gaseasca nimic suspect, dupa care s-au intors la bazele lor.
Cel putin un civil a fost ranit de focuri de arma in cladirea televiziunii TRT, controlata de pucisti, relateaza Hurriet Daily News, citat de news.ro.
Divortul este o solutie pentru tot mai multi, iar noul Cod Civil din 2011 a eficientizat considerabil procesul de exit dintr-o casnicie nefericita.
Daca in noaptea asta majoritatea nu trece la decapitarea intregului sistem de putere, fara un pui de razboi civil nu cred ca scapam.
Strada ultrasi in civil sa se bata cu jandarmii. xxx Don Pedro: MARS AFARA SLUGA ORDINARA! Bejancu Serban: Daca esti la Cotroceni striga te rog si pentru mine.
Un mileniu de vrajmasie, prejudecati intre frati a generat un razboi civil mondial fara sfarsit de care profita si azi islamul.
IRA a participat activ la razboiul civil din anii 1922-1923, si a ramas tot timpul o amenintare pentru Unionisti. Obiectivul IRA?
Ca urmare, doi ofiteri de la Investigatii din cadrul Inspectoratului General de Politie de Frontiera (IGPF), imbracati in civil, s-au deplasat in Tulcea, la domiciliul parintilor acestuia.
Atat Nicolai, cat si Maior au apreciat ca institutiile romanesti nu au participat la operatiuni de transport de prizonieri si ca nu exista "fisuri" in sistemul de control al traficului aerian romanesc, militar sau civil, care sa fi permis omiterea unor informatii.
razboi civil, interventie straina, occidentala sau a Tratatului de la Varsovia, precum si o represiune inimaginabila.
cu politisti in civil, ii incatusa pe neplatitori si ii tinea pe peron, sa fie vazuti si de ceilalti. A transformat un autobuz in statie mobila de politie, ca sa nu mai piarda vremea pe drumuri.
Prin urmare - spune Alexander - in timp ce un studiu guvernamental continuu al OZN-urilor ar putea fi util, el ar trebui sa fie completat de o cercetare mult mai aprofundata, sponsorizata de sectorul civil.
google-analytics.com