Cautare

288 de rezultate pentru "droguri la km 30" (3.59 secunde)
Pe de alta parte, purtatorul de cuvant al conservatorilor, deputatul Bogdan Ciuca, a precizat ca PC este foarte nemultumit de "colaborarea din Coalitie", deoarece nu a primit sprijinul colegilor de guvernare pentru poiectele conservatoare, privind reducerea TVA la produsele alimetare de baza, neimpozitarea profitului reinvestit si confiscarea averilor ce nu pot fi justificate legal.
La finele saptaminii trecute, simbata, a avut loc la Parcul de Soft seminarul national “Marketingul Politic si Comunicarea”, organizat de femeile liberale din judetul nostru.
Ministrul a declarat ieri ca nu exista liste cu privire la schimbarea din functii a unor diplomati, dar ca in activitatea ministerului pe care il conduce criteriul principal il va reprezenta competenta.
Nichitean, care a votat de cinci ori la alegerile generale din 28 noiembrie 2004, a contestat, la conducerea centrala a partidului, decizia Consiliului de Coordonare Judetean al PD Suceava de excludere a sa din partid.
Pentru prima data in ultimii ani, fostul presedinte al tarii Ion Iliescu nu a mai fost sarbatorit de onomastica la locul sau de munca. Anul trecut, la Palatul Cotroceni portile au fost larg deschise pentru simpatizantii lui Ion Iliescu.
Coalitia aflata acum la guvernare incearca sa-si puna oamenii in fruntea institutiilor descentralizate.
In schimb, aproape 30% dintre romani nu prea au ce-i reprosa premierului. Daca duminica viitoare ar fi organizate alegeri parlamentare, mai arata sondajul, 46% dintre romani ar vota cu Alianta DA, 20% ar alege PSD, in timp ce 12% ar vota PRM.
La randul sau, secretarul Camerei, Valeriu Zgonea, a declarat ca Biroul Permanent a ajuns la concluzia ca "foarte multe dintre informatiile pe care le are SRI in acest moment nu pot fi dezbatute in plen pentru ca nu toti colegii au certificate ORNIS , iar inainte de a intra intr-o dezbatere in plen este absolut necesara o dezbatere in comisia SRI pe aceasta tema".
Mircea Geoana a declarat ieri ca, in opinia sa, structura de conducere a PSD trebuie reformata la Congresul din februarie, iar solutia ideala ar fi o conducere de tip colegial, in care sa existe un presedinte si un presedinte onorific.
Manifestarile animaliere s-au dorit a fi o replica la fel de desteapta precum cea enuntata anterior de senatorul PRM Gheorghe Flutur, care, de la tribuna camerei, a calificat limba maghiara drept "limba a cailor".
Presedintele PSD Bucuresti Sorin Oprescu si-a lansat, ieri, in mod oficial, candidatura la sefia partidului. Oprescu a atacat dur actuala conducere social-democrata despre care a spus ca "trage partidul in jos":
Mentionam ca asfaltul s-a scufundat din pricina ca apa scursa dintr-un bransament defect la sistemul de canalizare, administrat de Regia Apa Craiova, a sapat sub carosabil. Inspectorul-sef al ISC, Gheorghe Enescu, nu a raspuns la telefon.
La nici doua saptamini de la investirea guvernului, presedintele Traian Basescu redeschide spectaculos disputa privind formula guvenamentala si provocarea alegerilor anticipate.
La 28 noiembrie, presedintele PE, Josep Borrell, a declarat, la finalul Conferintei Presedintilor grupurilor politice din Parlamentul European, ca atat candidatul roman, Leonard Orban, cat si cel bulgar, Meglena Kuneva, au primit avize favorabile, votul final in PE urmand sa aiba loc in sesiunea 11-14 decembrie.
De asemenea, Traian Basescu a acuzat PUR de faptul ca acesta a fost aliatul PSD in timpul campaniei electorale pentru Palatul Victoria si de faptul ca la alegerile presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor membrii PUR si-au votat vechii mentori, si anume pe Adrian Nastase, ca presedintele al Camerei Deputatilor, si respectiv pe Nicolae Vacaroiu, ca presedinte al Senatului.
Presedintele Traian Basescu a participat ieri la lansarea oficiala a campaniei nationale de strangere de fonduri pentru ajutorarea populatiei afectate de cataclismul care a lovit Asia de Sud-Est, campanie initiata de compania McDonald’s Romania, sub patronajul presedintelui Romaniei si intitulata “Un Tsunami pe care-l putem opri“.
Dan Motreanu a fost numit ministru al Agriculturii prin decret prezidential, dupa ce fostul detinator al portofoliului, Gheorghe Flutur, a pierdut sustinerea politica a liberalilor, prin adeziunea sa la grupul platformistilor.
"La intalnire au fost prezenti patru sponsori. ... Am promisiuni si de la minister ca imi vor da cinci - sase miliarde pentru inaugurarea centrului pentru ca tin sa fie prezent Andrea Bocelli", a spus Solomon.
Azi are loc la Bucuresti Consiliul National al Partidului Noua Generatie. “Lucrarile au loc la initiativa presedintelui Gigi Becali. ... Vor participa la lucrari toti liderii de organizatii judetene.
google-analytics.com