Cautare

2858 de rezultate pentru "copii" (3.36 secunde)
Inainte de convorbirile tete-a-tete cu Joachim Gauck si dejunul de lucru oferit de presedintele Germaniei, Klaus Iohannis s-a intalnit cu un grup de elevi de la Scoala Kepler din cartierul Neukolln, cunoscuta pentru programele de integrare pentru copii din mediul migrational.
In momentul de fata, Parlamentul si intreaga scena politica se afla fata in fata cu o provocatoare schimbare din temelii pe care o anumita parte politica dovedeste ca nu o poate realiza altfel decat prin sabotaj politic, aliante si mariaje de interes, ce par desprinse, scuzata fie-mi exprimarea abrupta, din literatura pentru copii.
familie, copii, colegi, prieteni, cunoscuti, etc. . Nu exista un argument serios pentru a perpetua situatia actuala! Nu mai putem continua sa toleram sa avem pe hartie o legislatie care interzice fumatul, dar in practica, totul sa devina interpretabil, iar aplicarea legii sa fie deficitara.
Evident, rezultatele deosebit de bune privind cresterea economica, reducerea evaziunii fiscale si a poverii fiscale atat de pe umerii angajatorilor, (sa nu uitam si de reducerea cu 5% a contributiilor sociale la angajator) cat si a consumatorilor prin reducerea TVA, dublarea alocatiei pentru copii â€" toate acestea la un loc si fiecare in parte - nu au cazut bine partidelor din opozitie, asa-zis liberale si de dreapta si nici analistilor care le sutin mai mult sau mai putin mascat.
Au fost facute multe lucruri bune pentru pensionari, pentru copii, pentru mediul de afaceri, pentru salariati, pentru categorii de oameni care au fost neglijate si chiar dispretuite in ultimele doua guvernari.
La ceremonia de la Casa Alba, ambasadorul George Cristian Maior a fost insotit de sotia sa si cei doi copii.
Un alt motiv este criteriul pur financiar, deoarece in cazul in care mancarea ar fi donata unor ONG-uri sau case de copii aceste supermarket-uri ar trebui sa achite catre stat TVA-ul de 24%, dar daca lasa mancarea sa se strice nu sunt obligati sa achite nimic.
Si o forma de masochism international - uitati-va la noi, avem cel mai mare numar de corupti, uitati-va la noi si premiati-ne, avem cele mai multe prostituate in Occident, avem cele mai tari imagini cu copii de romi pe gropile de gunoi, avem zilnic batai intre clanurile rome.
Propunerea legislativa modifica Codul Muncii si a fost depus la Senat de 85 de parlamentari de la toate partidele.Initiatorii proiectului au apreciat, in expunerea de motive, ca timpul petrecut de parinti alaturi de copii reprezinta cea mai eficienta si simpla metoda de a forma si consolida o relatie sanatoasa copil-parinte.
Oamenii au inteles ca vocatia noastra ca partid de stanga este politica oamenilor care muncesc din greu zi de zi pentru ca la sfarsitul zilei sa aiba cu ce sa-si plateasca intretinerea, sa cumpere haine si mancare pentru copii, sa cumpere medicamente pentru cei batrani.
Are nevoie de un guvern care sa asigure vaccinurile pentru copii; si chiar daca e greaua mostenire, s-o rezolve rapid.
Domnul cica a redus birocratia prin zero copii legalizate notarial. O prostie, intr-o romana mai mlastinoasa. In fine, si chestia asta cu notarii e motiv sa-l voteze lumea?
Femeile care n-au plecat in Spania nu mai fac copii, padurile nu mai fac copaci, spitalele te-mbolnavesc, scoala tampeste elevii.
Ambasadorul confirma astfel o informatie dezvaluita de ziarul The New York Times (NYT), care citeaza surse diplomatice potrivit carora administratiile anterioare ale ambelor partide au prelungit cu saptamani sau luni, potrivit unei traditii, mandatele unor ambasadori, mai ales ale celor care au copii la scoala.
Este casatorit si are 2 copii. In anul 1992 a absolvit Liceul Traian Doda din Caransebes, iar in 1997 - Facultatea de Matematica din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara.
Casatorit Copii: Anca,16.06.1982 Nationalitate: Romana Educatie 1980 - 1984 - Universitatea din Bucuresti, Facultatea de istorie si filosofie, Cursuri de zi Cariera - S.C.
La bilant constata ca a reusit sa piarda - probabil definitiv - razboiul in care s-a angajat destul de imprudent - Cea mai drastica masura luata in sedinta a fost dizolvarea organizatiei de Ilfov, in urma demisiei in bloc a parlamentarilor acesteia, in semn de solidaritate cu Firea - Ca intr-un joc de copii tembeli care isi dau cu sac unii altora, punandu-si piedici si dandu-si branciuri, dialogul dintre presedinte si Guvern continua cu o noua contra.
Copii, batrani si adulti, impreuna cu animalele din ograzile lor, inghit zilnic, in special vara, kilograme de praf de calcar care a izbutit sa albeasca toate gradinile de legume ale satenilor din Luminita, facand inutila munca lor de peste an.
Il cheama Liviu, are peste 30 de ani, iar acasa il asteapta cu sperante sotia si doi copii. Ca sa plece in Italia si-a vindut apartamentul cu trei camere din Imparat Traian si s-a mutat la unul cu doar doua in Pacea.
Deficiente au mai fost constatate la patinele cu role, care, desi sunt destinate utilizarii de catre copii, nu erau insotite de avertismentul "Atentie!
google-analytics.com