Cautare

996 de rezultate pentru "accident la balaci" (3.07 secunde)
Geoana, aflat la sfarsitul saptamanii la Suceava, a declarat duminica seara ca membrii de partid impotriva carora sunt aduse acuzatii nefondate vor fi aparati, in timp ce aceia “cu probleme“ vor fi suspendati din partid prin decizia Consiliului de arbitraj, iar daca vor fi gasiti nevinovati vor fi reprimiti in partid.
"PDL are o echipa speciala care face dosare celor din USL!" PDL are o echipa speciala care lucreaza la dosarele celor din USL, afirma pesedista Olguta Vasilescu, care se declara uluita de rapiditatea cu care subiectele denigratoare sunt aruncate pe piata.
Boc a precizat ca motiunea simpla va fi depusa la Camera Deputatilor in prima saptamana cu sedinte de plen, respectiv saptamana viitoare.
Decizia finala este asteptata in sedinta Consiliului Judetean de miine Felician Pop, directorul Centrului de Valorificare a Creatiei Populare, nu pare deloc incintat de perspectiva unei coabitari cu persoane reprezentind asociatii ce nu au vreo legatura cu activitatea Centrului desi, la drept vorbind, nici lui nu-i este deocamdata foarte clara activitatea institutiei al carei director a devenit in urma sustinerii concursului la care a participat singur.
Pana la formarea noului Executiv, guvernul precedent asigura administrarea afacerilor curente. La consultarile cu partidele politice reprezentate in Parlament, Medvedev a spus ca echipa sa va fi noua in proportie de 80%, insa nu a dezvaluit nici un membru.
Grecii vor fi chemati din nou la urne, pentru alegeri legislative anticipate, dupa ce zilele de negocieri pentru formarea unei coalitii de guvernare nu au dus la niciun rezultat, a anuntat liderul formatiunii socialiste PASOk, Evangelos Venizelos, potrivit NewsIn.
Studiul a fost realizat in perioada 12 - 17 aprilie a.c., folosind metoda sondajului de opinie pe baza de chestionar administrat la domiciliul persoanelor intervievate, pe un esantion reprezentativ de 1668 de persoane, eroarea maxima admisa fiind de 2,4%.
Gorjeanca Ilieana Spiroiu a devenit la inceputul acestei saptamani sef al Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara. ... Aceasta a ocupat la un moment dat si postul de director al Oficiului Judetean de Cadastru si Publicitate Imobiliara Gorj.
Presedintele Traian Basescu a semnat aseara decretul prin care se ia act de demisia lui Ioan Mang, ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si decretul de desemnare interimara pe acest post a lui Liviu Marian Pop, informeaza NewsIn.
Judetul Olt va beneficia, incepand de vineri, de serviciile unui centru modern de ingrijire si asistenta sociala, care va functiona in localitatea Soparlita.
Guvernul a decis sa aloce 600.000 lei pentru dublarea premiilor acordate lotului feminin de gimnastica al Romaniei, banii fiind acordati din Fondul de rezerva, informeaza Mediafax.Suma va fi repartizata gimnastelor, in functie de medaliile obtinute, si antrenorilor acestora.Echipa feminina a Romaniei s-a intors de la Campionatul European din Belgia cu patru medalii de aur, din cinci posibile, si doua de argint.Rezultatele au fost urmatoarele:
"Semnarea Tratatului de aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana reprezinta recunoasterea eforturilor tarii noastre si ne va apropia de adevaratele valori, pe care le-am pierdut cu multa vreme in urma”, si-a inceput Danut Culetu, prefectul judetului Constanta, conferinta de presa ce a avut loc ieri, 25 aprilie, la Prefectura.
Dupa 60 de ani, Romania poate spune ca a scapat in sfarsit de toate reziduurile celui de-al Doilea Razboi Mondial odata cu semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeana.
Premierul Victor Ponta a semnat astazi decizia prin care Ovidiu Putura este numit secretar de stat la Ministerul Justitiei, ca si decizia de numire a lui Ovidiu Artopolescu in postul de secretar de stat la Ministerul Comunicatiilor, informeaza a anuntat Guvernul, potrivit Agerpres.
Mircea Geoana si-a dorit sa ajunga la conducerea acestei comisii, au declarat pentru surse parlamentare, care au relatat ca sustinerea din partea celorlalte partide pentru a primi acest post a fost discutata inca de la votul motiunii de cenzura la adresa Guvernului Ungureanu, scrie mediafax.
Printre ele se numara initiative cu privire la modernizarea cailor ferate, sisteme de transport inteligente, legea bibliotecilor, facilitati fiscale pentru mame si pentru tinerii casatoriti, activitatea zilierilor, tichetele de cresa, comasarea terenurilor agricole, stema statului, arborarea drapelului, legea privind mediatorii, prevenirea pornografiei si consumul ilicit de droguri.
Procesul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana a inceput la 22 iunie 1995 • In octombrie 1999, Comisia Europeana recomanda inceperea negocierilor cu Romania • Dupa lungi tratative, in decembrie 2004, negocierile au fost incheiate, Comisia Europeana aprobind semnarea Tratatului in februarie 2005 • In aceasta luna, Parlamentul European a votat favorabil avizul conform caruia ieri s-a semnat Tratatul • Daca exista dovada clara ca Romania nu indeplineste cerintele de aderare in anumite domenii importante, Comisia Europeana poate cere aminarea datei aderarii pina in ianuarie 2008 Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana este preconizata pentru 1 ianuarie 2007, ieri fiind semnat doar Tratatul de aderare, in cadrul negocierilor Romania obtinind cincizeci de perioade de tranzitie si aranjamente tranzitorii, cele mai multe perioade de tranzitie dintre toate statele din actualul val de extindere.
Adunarea generala a Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene (UNCJ) din Romania a avut loc in data de 18 aprilie, la Bucuresti.
Tablourile cu Ion Iliescu si Adrian Nastase au fost date jos din sediul PSD Gorj din dispozitia presedintelui filialei, Florin Carciumaru, acestea fiind inlocuite cu sase tablouri cu fotografii alb-negru infatisand diferiti militanti ai miscarii social-democrate din prima parte a secolului trecut.
Cei care voteaza partidul lui Dan Diaconescu sunt alienati mintal In cadrul editiei de marti seara a emisiunii Gandul LIVE, Cristian Tudor Popescu a vorbit despre votul uninominal, dar si despre candidatii la Primaria Generala a Capitalei, editorialistul exprimandu-si parerea si despre potentialii alegatori ai candidatului Dan Diaconescu.
google-analytics.com