Cautare

518 de rezultate pentru "pascu dorin" (7.28 secunde)
Ca urmare, Dan Voiculescu, Florea Voinea, Nicolae Popa, Sergiu Andon, George Copos, Renica Diaconescu si Corneliu Pascu au cerut, printr-o scrisoare deschisa, ca in termen de trei zile sa li se comunice cine este persoana juridica responsabila, precum si numele celor care au redactat pozitiile la care se regasesc membrii PUR.
Secretarul de stat in MApN Sorin Encutescu si-a inaintat, la inceputul acestei saptamini, cererea de eliberare din functie, care a fost aprobata atit de ministrul de resort, Ioan Mircea Pascu, cit si de primul-ministru Adrian Nastase.
"Credem ca este important ca toata lumea sa faca lucrul acesta", a declarat liderul grupului parlamentar al Partidului Conservator, Bogdan Pascu.
D-nul Pascu este de trei saptamini in judet si ii asculta pe cetateni dupa ce a fost patru ani alaturi de ei.
iar celalalt, al PSD l Al treilea, mult mai redus ca dimensiuni, apartine UDMR l Este colorat in rosu, alb si verde, avind sloganul "Din nou impreuna pentru autonomie” l Un alt banner cu sigla UDMR este suspendat in intersectia de alaturi l Ne continuam raidul si ajungem la Aurora l Pe cladire sint suspendate trei bannere, cuprinzind siglele PSD, Aliantei DA si UDMR, cu acelasi indemn la autonomie l Ajungem in zona Casei albe l Conform obiceiului, a ajuns din nou paradisul afisajului ilegal l Nu a fost iertata nici o latura a cladirii l E plin de afisele PSD, UDMR si PNt-CD l Trecatorii pot admira fetele zimbitoare ale lui Nastase, Ciuhandu si Marko Bela l Alaturi de candidatii locali la parlament ale acestor partide l Ciuhandu a ajuns si el in ultimul moment, peste afisele cu concertul solistei Konc Zsuzsa l Concert finantat tot de UDMR l Nici pe vitrina celuilalt magazin parasit, situat linga sediul PD, lucrurile nu stau mai bine l Aici s-au lipit in mod ilegal afisele Aliantei DA l Prin alte zone ale centrului, lucrurile stau altfel l Proprietarii magazinelor nu au prea permis lipirea de afise pe propriile vitrine l S-o fi temut de simpatiile sau antipatiile cetatenilor sa nu le afecteze vinzarile l Ajungem in zona pietei, unde dam de aceleasi fete zimbitoare ale candidatilor l In drum spre podul Golescu, pe locurile unde altadata erau reclamele comerciale, stau insirati candidatii la presedintie, respectiv Marko Bela, Traian Basescu si Adrian Nastase pozind alaturi de Iliescu l Un banner al UN PSD+PUR domina intersectia Crinul de pe Careiului l Alaturi de un ul al Aliantei, dar mai redus ca si dimensiuni l Mergem spre Burdea si observam ca spatiile din statiile de autobuz, respectiv vitrinele de pe marginea drumurilor au fost ocupate de Alianta DA l La Burdea sint suspendate trei bannere cu sloganurile si siglele PSD, Aliantei DA si PNG l Un afis al UDMR trona linistit intr-o remorca mica stationata pe marginea intersectiei l Probabil ca acest "afisaj mobil” costa m-ai putin si este considerat mai eficient de catre cei care se ocupa de campania electorala a UDMR l Ajungem la un loc de afisaj public pe Closca l Il gasim pe Ciuhandu atit singur cit si alaturi de candidatii locali l Pe linga afisele cu Nastase au fost lipite si cele ale lui Ioan Mircea Pascu, Sever ster, Mihaela Rusu si Alin Rusu l La fel au facut atit Alianta DA cit si PRM l Nici UDMR nu s-a lasat mai prejos, ocupind un panou cu indemnuri la autonomie l Putin mai incolo, un panou intreg este plin de afisele aceleiasi Uniuni l Nu ne dam seama daca acest afisaj este legal, dar banuim ca nu prea l Tot pe Closca dam de un panou cu candidatul la presedintie Gheorghe Dinu l Nici cartierele Satmarului nu au fost ocolite de invazia afiselor l In plus, locuitorii au gasit de mai multe ori si materiale cu caracter electoral prin cutiile postale l Unii le-au pastrat, altii le-au aruncat l N-ai ce-i face, asta-i viata l Linga sediul Finantelor, Adrian Nastase ne aminteste de pe un panou ca el este cel care a condus Romania spre Europa l In cursul raidului dam de mai multe autobuze, toate avind pe ele sigla DA si chipul lui Radu Bud l In drum spre redactie il observam pe Vadim Tudor suspendat pe blocul situat deasupra Complexului Transilvania l Explicatia e simpla:
Nu in ultimul rind, liderul PSD Satu Mare i-a multumit premierului Adrian Nastase pentru ca a venit in Satu Mare dupa primul tur sa le multumeasca satmarenilor pentru increderea acordata, specificind ca tot aici a facut anuntul ca deputatul de Satu Mare Ioan Mircea Pascu va fi ministru si in viitorul Guvern.
La grupul PD vor fi vicelideri Stelian Dutu, Mihai Stanisoara, iar la grupul UDMR - Marton Arpad si Varga Attila, iar la PUR - Gratiela Iordache si Bogdan Pascu.
Altii insa - de exemplu vranceanul Marian Oprisan - sustin in continuare ca partidul trebuie preluat de altcineva, eventual de Miron Mitrea, Mircea Geoana, Mircea Pascu sau Cristian Diaconescu.
Presedintele Traian Basescu a semnat joi decizia de numire in functia de consilier de stat la Compartimentul Protocol a lui Valeriu Arteni, care il va inlocui pe Ion Pascu, numit ambasador al Romaniei in Turcia.
Presedintele Traian Basescu l-a revocat joi pe Valeriu Arteni din functia de sef al Protocolului de la Cotroceni la doar cateva ore dupa ce il numise in functia ramasa vacanta odata cu numirea lui Ion Pascu ambasador in Turcia.
Banii au fost trimisi cu destinatie speciala", a spus Nicolae Pascu, directorul economic. Primarul Antonie Solomon stia ca Mititelu a platit din banii pentru performanta sportiva datoriile clubului.
Guvernul a fost criticat de Basescu si la depunerea juramantului de catre conservatorul Bogdan Pascu, in vara anului 2006, pentru functia de ministru de stat pentru IMM.
Conferinta municipala a PSD Satu Mare la care va participa si deputatul PSD de Satu Mare, Ioan Mircea Pascu, care se afla de ieri in judet, va incepe la ora 16.30 si va avea loc in sala Filarmonicii Dinu Lipatti.
Rus este al doilea lider al PSD, dupa Ioan Mircea Pascu, care anunta oficial ca va candida pentru o functie de vicepresedinte.
Corneliu Pascu, senator PUR de Buzau, membru in Biroul Permanent al PUR - administrator la ABC ASIGURARI-REASIGURARI SA; Constantin Faina, deputat PUR de Brasov, presedintele PUR Brasov - administrator la AGROVIT SA;
Corlatean vrea sa fie vicepresedinte Purtatorul de cuvant al PSD, Titus Corlatean, a anuntat ca isi va depune candidatura pentru o functie de vicepresedinte in partid. Pana ieri la pranz isi mai depusesera candidatura pentru functiiile de vicepresedinte Ioan Mircea Pascu si Valer Dorneanu.
Deputatii Ioan Mircea Pascu, Valer Dorneanu si Titu Corlatean s-au aratat primii dispusi sa arate ca sunt interesati de obtinerea unor functii de conducere la nivel central in PSD.
Titu Corlatean, Corina Cretu, Gabriela Cretu, Valer Dorneanu, Minodora Ilie, Bogdan Niculescu-Duvaz, Ion Mircea Pascu, Dan Ioan Popescu, Dan Mircea Popescu, Ioan Rus, Ion Sasu, Ion Stan, Ilie Sarbu, Ioan Talpes, Mihai Tanasescu, Aurelia Vasile, Dan Matei Agathon, Codrin Stefanescu, Dan Nica, Elena Dumitru, Rovana Plumb, Anne Juganaru, Maria Lazar, Viorel Hrebenciuc, Viorica Dancila - vicepresedinte al Organizatiei Teleorman etc.
Ioan Rus - 1.032 voturi, Titus Corlatean - 927, Rovana Plumb - 925, Mihai Tanasescu - 745, Ioan Mircea Pascu - 717, Corina Cretu - 712, Valer Dorneanu - 639, Dan Nica - 625, Nicolae Vacaroiu - 604, Eugenia Godja - 535 si Ilie Sarbu - 533.
Biroul Politic al PC, ales de Consiliul National, ii include pe Daniela Popa, George Copos, Ioan Codrut Seres, Sabin Cutas, Lazar Mihai, Sanda Paduraru, Dumitru Buse, Bogdan Pascu, Petre Marginean si pe Eugen Durbaca.
google-analytics.com