Compania WND Telecom Distribution a lansat saptamâna trecuta primele doua modele de telefoane GSM cu doua fete. Acest concept este unic în lume si se adreseaza celor ce cauta un telefon GSM dual sim cu capacitatea de a modifica separat setarile fiecarui sim pe fiecare fata.Mobilele produse de WND Telecom sunt singurele telefoane cu doua fete, doua tastaturi, doua ecrane si doua sim-uri, fiind practic doua telefoane spate în spate. Pe lânga aceste dotari care diferentiaza fundamental brandul WND Telecom, telefoanele mobile beneficiaza de toate facilitatile clasice, precum camera de doi megapixeli, card de memorie micro SD, tehnologie Wap&Push, bluetooth, Mp3 si Mpeg4, sunete polifonice, baterie externa de rezerva. "Este o noutate absoluta pentru piata din România si chiar pentru cea europeana. România este una dintre cele mai dinamice piete în ceea ce priveste telefonia mobila. Vom lansa în aceasta luna primele doua modele, WND DUO 2100 si WND DUO 2200, urmând ca la începutul lui decembrie sa aducem pe piata înca doua tipuri de telefoane, dintre care unul, WND Duo 2300, se va adresa în special clientilor ce tin la imaginea personala si doresc un produs de lux", a afirmat Mihail Teodor Purcarea, directorul general al WND Telecom Distribution."Una dintre versiunile telefonului WND DUO 2200, cu doua fete si doua sim-uri, usor de utilizat, fuzioneaza perfect cele doua aspecte ale vietii femeii moderne, si anume viata de business si cea privata. Însusi coloristica fetelor acestui model de telefon, argintie si roz, ne duce cu gândul la mediul rece al afacerilor, respectiv la viata roz, privata", a adaugat Maria-Raluca Pascu, directorul de marketing si PR al WND Telecom Distribution. 
ANC vrea scaderea tarifelor la telefonia mobila Autoritatea Nationala de Comunicatii (ANC) a propus joi, 20 noiembrie, impunerea de obligatii de orientare de costuri în sarcina tuturor celor cinci operatori de telefonie mobila, respectiv reducerea tarifelor de interconectare, ceea ce ar duce la o scadere a facturilor în urmatorii trei ani.Potrivit presedintelui ANC, Liviu Nistoran, tarifele de interconectare ale operatorilor de telefonie mobila Orange si Vodafone vor scadea de la 1 ianuarie 2009 de la 6,4 eurocenti la 5,03 eurocenti. În paralel, Cosmote, Telemobil si RCS&RDS îsi vor mentine tarifele neschimbate la 1 ianuarie 2009, dar din luna februarie a anului 2009, tarifele acestora se vor reduce la 6,4 eurocenti pentru Cosmote si Telemobil si 7,21 eurocenti pentru RCS&RDS."Vodafone România si Orange România au peste 1,1 miliarde de euro la un loc, într-o piata de 4,7 miliarde de euro, si înteleg ca sunt suparati. Le înteleg pozitia si sunt normale asemenea reactii din partea unor operatori economici, dar scaderea nu va fi mare, doar de câteva procente, si nu îi va afecta foarte mult. Dorinta mea este sa utilizam aceasta scadere a tarifelor ca pe o oportunitate de a sustine competitia", a declarat Nistoran.
Vodafone si Orange au respins în aceeasi zi propunerea Autoritatii Nationale pentru Comunicatii privind scaderea tarifelelor de interconectare si au pus sub semnul întrebarii statutul ANC de arbitru independent, corect si nepartinitor al pietei de telecomunicatii din România. "Apreciem ca declaratiile presedintelui ANC, potrivit carora tarifele pentru serviciile mobile vor scadea cu 25-30% în urmatorii trei ani, ca urmare a diminuarii taxelor de interconectare, nu au nici un fundament de business si reprezinta doar un demers personal de imagine", au declarat reprezentantii operatorilor mobili.