Pe Andrei Gheorghe l-am cunoscut in anul 2000, cand i-am luat un interviu in studioul Radio Pro FM, pe care l-am publicat in ziarul Capitala.
Un om cu har, un om sufletist. Tot am senzatia ca imi va trimite un mesaj pe Facebook si imi va spune ca moartea lui e o gluma proasta, ca nu e nimic adevarat.
Imi amintesc ca dupa ce i-am luat atunci interviul, am iesit pe hol, sa fumeze o tigara. Am inceput sa ne contrazicem pe o anumita tema si mi-a spus: "Ma contrazici? Hai cu mine in emisiune, ca sa ma confrunti!"'. I-am spus ca nu vreau sa merg. Ca nu am curaj. Ca o lasam pe alta data.
Dupa aceea, ne mai intalneam la diverse evenimente, dar foarte rar.
Anul trecut, i-am scris pe Facebook si i-am trimis fotografiile mele cu el, din anul 2000. Mi-a multumit si ne mai scriam uneori pe Facebook, cand postam diverse chestii misto care ii placeau. La un moment dat, s-a si suparat pe mine, cand am scris ceva despre homosexuali. Dupa aceea insa, i-a trecut supararea, dar ma critica prin mesaje cand ceva il deranja.
Il consider un prieten bun, chiar daca nu ne-am mai vazut. La un moment dat, postasem pe Facebook coperta unei carti de povestiri de Anatole France si mi-a zis ca e "un urias", ca si lui ii place mult.
Andrei Gheorghe, deja mi-e dor de tine!
Ramas bun, acolo unde te-ai dus, sper sa fie o lume mai buna, care sa te pretuiasca mai mult decat asta.