Intalnirile partidelor cu presedintele Traian Basescu pentru rezolvarea situatiei de criza politica nu au adus detensionarea in care sperau poate doar naivii, ba dimpotriva. Declaratiile de dupa au fost mai mult decat elocvente, iar ca o dovada ca Traian Basescu nu lasa nimic nesanctionat este scrisoarea pe care acesta a transmis-o miercuri partidelor parlamentare si grupului minoritatilor nationale din Parlament. Prin scrisoarea sa, presedintele a atras atentia ca relatiile din interiorul coalitiei de guvernare s-au deteriorat, iar in acest context a propus doua variante de depasire a crizei: Guvernul sa obtina un vot de incredere in Parlament sau sa se organizeze alegeri anticipate. Si in acest caz, partidele au reactionat prompt la gestul presedintelui, criticandu-l, mai putin Partidul Democrat, care a afirmat ca "propunerile avansate clasei politice de seful statului pentru rezolvarea actualei crize politice sunt corecte". Totodata, scrisoarea presedintelui a avut efectul de a-l scoate, printre altii, din nou la rampa pe vicepresedintele PNL Crin Antonescu, care a pus punctul pe "i" intr-o anumita privinta: PNL nu va colabora cu PSD, fiind preferata ideea unui Guvern monocolor PNL. Discutii si speculatii pe tema au intervenit din momentul in care tot liberalii, si tot prin vocea lui Antonescu, anuntau ca sunt pregatiti sa guverneze si fara "aliatul" democrat. La modul declarativ si oficial, intr-adevar, PNL nu-si poate compromite pozitia, imaginea si credibilitatea prin oferirea unei variante de guvern PNL-PSD, dar practic liberalii au nevoie si de sprijinul PSD, in conditiile in care, dupa cum sustin surse din interiorul partidului condus de Tariceanu, se lucreaza intens la o noua structura guvernamentala. Noul guvern gandit de Tariceanu ar fi unul PNL-UDMR, iar anumite ministere regandite, ca de exemplu cel al Educatiei si cel al Culturii. In aceasta privinta, liberalii vehiculeaza de fapt ideea comasarii acestor doua ministere si formarea Ministerului Educatiei si Culturii, ba mai mult, in carti pentru sefia acestuia se vorbeste mult despre senatorul liberal de Constanta Puiu Hasotti. Ramane insa de vazut cat de usor va fi de pus in practica un asemenea plan.

Se cauta omul potrivit pentru Justitie

Cert este ca varianta de "coabitare" PNL-UDMR nu este surprinzatoare, ba dimpotriva, avand in vedere faptul ca liberalii declara, de ceva vreme, ca dintre toti partenerii de coalitie cel mai loial s-a dovedit a fi, pana in prezent, UDMR. Alte speculatii referitoare la posibili ministri intr-un viitor guvern PNL-UDMR fac referire la liberala Norica Nicolai si avocatul Cristian Iordanescu, decanul Baroului Bucuresti. Ambele nume vehiculate vizeaza insa un singur minister: cel al actualului ministru al Justitiei, Monica Macovei, cea atat de contestata de parlamentari si cea care, chiar ieri, a primit o noua "palma", de data aceasta de la Consiliul Superior al Magistraturii. CSM a respins ieri un proiect de lege prin care Ministerul Justitiei ar fi dorit sa mute procurorii si magistratii de la o institutie la alta, fara ca acestia sa fie de acord.