NATO traverseaza, odata cu razboiul din Georgia, cea mai grava criza in relatia cu Rusia de la incheierea Razboiului Rece, iar Alianta va trebui sa isi regandeasca strategia. Scutul antiracheta american, Kosovo, promisiunea aderarii facuta Georgiei si Ucrainei sunt tot atatea teme pe marginea carora Alianta Nord-Atlantica asista in ultimele 18 luni la degradarea relatiilor sale cu Moscova. In urma presiunii Statelor Unite, NATO a decis marti sa suspende contactele cu Rusia, pana cand Moscova isi va retrage trupele din Georgia. Moscova avertizeaza ca amplasarea elementelor scutului american antiracheta in Polonia "impinge cursa inarmarii in Europa si dincolo de granitele ei", potrivit Ministerului rus de Externe.
NATO a anuntat suspendarea reuniunilor Consiliului NATO-Rusia pana la retragerea completa a trupelor ruse de pe teritoriul georgian. Aceasta structura creata in 2002 era numai "o vitrina" care nu permitea desfasurarea unui "dialog substantial" intre cele doua parti, ea reflecta totusi vointa lor de cooperare, iar suspendarea reflecta "o extrema neincredere" care prevaleaza de-acum intre relatia celor doua parti. Dupa dezmembrarea URSS, "este prima data cand Rusia si SUA nu reusesc sa dialogheze despre o problema foarte, foarte grava", a recunoscut marti ministrul de externe al Luxemburgului, Jean Asselborn, prezent la reuniunea NATO. Seful diplomatiei germane Frank-Walter Steinmeier a propus ca reunirea Consiliului NATO-Rusia sa aiba loc imediat dupa retragerea efectiva a Rusiei, iar acesta sa devina un adevarat organ de gestionare a crizelor mai degraba decat un "forum a zilelor frumoase", asa cum a fost cazul pana acum. O alta consecinta a crizei georgiene consta in faptul ca NATO trebuie sa reflecte asupra garantiilor de securitate pe care le poate oferi membrilor sai, explica Tomas Valasek de la Centrul pentru reforme europene din Londra. Tratatul Atlanticului de Nord stipuleaza ca, in cazul unui atac impotriva unei tari membre, celelalte tari aliate trebuie sa ofere ajutor tarii respective chiar si "prin folosirea fortei militare", daca este necesar. Desfasurarea in Europa a scutului antiracheta american, dotat cu un "potential antirus real", "nu va ameliora securitatea continentului", potrivit comunicatului. Rusia este extrem de nemultumita de planul american de amplasare a elementelor scutului in Polonia si Cehia, considerand ca acest sistem este o amenintare la adresa securitatii sale, cu toate ca Statele Unite au spus in repetate randuri ca acest scut nu este indreptat impotriva Rusiei.