Dupa intensul schimb de idei care a avut loc intre liderii centrali si locali saptamana trecuta, PSD a luat masuri de conservare a evolutiilor interne in oala proprie. Ca urmare, vocile contestatare au amutit, iar fostul partid de guvernamant incearca acum, in spatele usilor inchise, sa-si rezolve problemele. In spiritul clasicei lozinci "din sedinta in sedinta catre-o noua biruinta”, pesedeii din conducerea partidului s-au intalnit, luni, atat dimineata cat si seara, scopul declarat fiind acela de punere la punct a unui proiect optim de continuare a reformei si modernizarii PSD. Concomitent cu declaratiile oficiale, barfele din interior au sustinut ca, in realitate, liderii centrali au tatonat, fiecare, pozitionarea colegilor incercand astfel sa identifice cat mai exact taberele si echipele. Conform unuia dintre zvonurile care sustine ca Ion Iliescu nu a fost informat de intalnirea de luni dupa-amiaza - s-ar parea ca popularitatea lui Ion Iliescu in randurile social-democratii crescuti chiar de el este in continua scadere, in pofida pacii incheiate cu Adrian Nastase. Cum insa fostul lider absolut mai are inca fani, acestia l-au anuntat in timp util de sedinta aflata in plina desfasurare astfel incat Iliescu ar fi descins, neinvitat si neasteptat, in sediul central al PSD, iar aparitia a fost urmata si de ceva reprosuri gen "daca nu ma vreti, spuneti-mi-o in fata” urmate, probabil, de niste scuze din moment ce, la final, cei doi lideri au evitat sa spuna direct daca vor candida sau nu la presedintia partidului. Mai mult, Nastase si Iliescu s-au menajat reciproc, primul reiterandu-si intentia de a nu candida impotriva lui Iliescu, "din respect” pentru mentorul PSD, compliment la care Iliescu a raspuns pe masura afirmand si el, inca o data, ca nu are nici un apetit pentru confruntari cu Nastase in vederea (re)obtinerii pesedintiei partidului. La fel de posibil este ca impacarea celor doi adversari sa fie doar una strategica, amandoi incercand astfel sa capete un ragaz necesar aprecierii corecte a campului de lupta si - mai ales - a sprijinului de care pot dispune in cazul unei confruntari deschise. Oricum ar fi, dragalaseniile celor doi unul fata de altul par de-a dreptul suspecte. Sa revenim insa la certitudini, una dintre acestea reprezentand-o si amanarea Congresului PSD - hotarare care raspunde intru totul dorintei lui Adrian Nastase. Programat initial pentru primele zile ale lunii februarie, Congresul a fost amanat urgent pentru sfarsitul lunii martie sau chiar pentru o data din aprilie odata cu revolta fatisa a mai multor filiale PSD si contestarea lui Nastase si Iliescu de catre proprii lor colegi de partid. In mod evident, schimbarea datei Congresului convine in principal lui Nastase, care poate astfel incerca sa pacifice partidul inainte de alegeri, in caz contrar fiind pasibil de inregistrarea unui alt esec rasunator in palmaresul infrangerilor suferite in ultimul timp. O prima masura in acest sens pare a fi restaurarea Delegatiei Permanente a PSD in drepturile sale firesti, un anunt de ultima ora mentionand deja convocarea unui Birou Executiv Central la sfarsitul acestei luni - posibil pe 31 ianuarie, Birou despre care se stie ca va alege o noua Delegatie Permanenta. Mai mult ca sigur, viitoarea Delegatie ii va readuce pe "greii” partidului in fata si va matura de la nivelul conducerii PSD mai toate "prospaturile” instalate de Nastase in asa-numitul Birou de Coordonare. La fel de sigur este ca, in functie de componenta acestei Delegatii Permanente, se va putea evalua corect ponderea grupurilor si cea a liderilor consacrati (eventual si contestati) ai partidului creat de Ion Iliescu pe ruinele raposatului PCR. De fapt, se poate spune ca noua Delegatie Permanenta va reprezenta scheletul viitoarei conduceri a PSD si o proiectie exacta a ponderii taberelor interne, prin urmare asteptam cu interes sa vedem cine va accede in acest for.