Presedintele UDMR, Marko Bela, si-a exprimat miercuri speranta intr-o schimbare in politica Statelor Unite ale Americii in ceea ce priveste drepturile minoritatilor, mentionand ca in ultimii ani administratia americana nu s-a implicat in acest domeniu.
Marko a fost intrebat de ziaristi, la conferinta "Tinutul Secuiesc vazut altfel", organizata la Arcus, judetul Covasna, ce parere are despre vizita pe care o efectueaza in aceste zile in secuime atasatul pe probleme politice al Ambasadei SUA la Bucuresti, Stephen RunkenPresedintele UDMR a raspuns ca, odata cu alegerea lui Barack Obama ca presedinte al SUA, spera intr-o schimbare in ceea ce priveste politica Statelor Unite privind drepturile minoritatilor si drepturile omului. Potrivit lui Marko Bela, Statele Unite au fost "extrem de active" in anii ‘90 in domeniul politicii minoritatilor si erau mereu dispuse sa exprime o pozitie pozitiva in ceea ce priveste rezolvarea problemelor acestora. "Dupa aceea, in ultimii ani, nu s-au implicat, si eu sper ca, prin aceasta schimbare, Statele Unite sa se implice din nou in rezolvarea acestor probleme. Nu in mod special la noi, ci in general, in diferitele zone ale lumii, fiindca aceasta implicare, cel putin pentru noi, s-a dovedit a fi pozitiva", a spus liderul UDMR.