Deputatul constantean Manuela Mitrea (foto) a inaugurat vineri, 3 aprilie a. c. , o noua trecere de pietoni pe bulevardul Aurel Vlaicu, in zona CET, langa una din statiile liniei 101. Trecerea era mai mult decat necesara, iar demersul deputatului a venit ca urmare a solicitarilor locuitorilor din acea zona, care se plangeau de faptul ca nu au pe unde sa treaca strada, traficata intens de camioane si alte masini de mare tonaj. Dupa inaugurarea trecerii de pietoni, Manuela Mitrea a vorbit si despre situatia politica actuala, mai tulbure si mai imprevizibila ca niciodata. Deputatul constantean a recunoscut ca, in actualul context, marcat de cea mai puternica alianta politica de guvernare care a functionat vreodata in Romania, pe fondul unei crize economice majore, este aproape imposibil de facut vreo predictie politica. Manuela Mitrea crede, totusi, ca, in eventualitatea unui tur doi la alegerile prezidentiale, Traian Basescu va pierde, iar candidatul PSD, Mircea Geoana, ar putea castiga. Referindu-se apoi la tensiunile existente in PSD si vocile care sustin ca se urmareste excluderea lui Miron Mitrea din partid, deputatul constantean crede ca acestea sunt lipsite de orice fel de credibilitate: "Se mai aduna cativa pe la colturi si barfesc, sa-si faca singuri curaj. Toate discutiile acestea despre excluderea lui Miron Mitrea din PSD sunt doar o gluma proasta". (Cristian ANTON)