Dw-world.de informeaza: Romania fara metafizica (autor: Horatiu Pepine; redactor: Alina Kuhnel).
Multi comentatori se arata dezamagiti de calitatea depeselor dezvaluite de WikiLeaks: prea multe barfe, fleacuri picante, lucruri incerte sau perceptii unilaterale. Si totusi.
In mod declarativ ceea ce deranjeaza in aceste note diplomatice este "superficialitatea" lor adica faptul ca se limiteaza sa consemneze fapte de suprafata.
Or, gandirea dominanta in lumea romaneasca este ca dincolo de aceste superficii exista profunzimi care pretind a fi dezvaluite. Comentatorii iritati de stilul acestor note diplomatice ar fi dorit pesemne sa gaseasca in ele reflectii mai profunde.
De exemplu, o analiza politica, economica sau filozofica care sa scoata la iveala ce guverneaza "cu adevarat" faptele de suprafata si care sa indice astfel ceea ce merita sa fie retinut.
Presedintele PNL Crin Antonescu, de exemplu, a calificat unele telegrame diplomatice despre Romania, ca "superficiale si irelevante", simple "compuneri care ingroasa volumul birocratic la Departamentul de Stat".
Iar fostul ministru de Externe, Andrei Plesu, a vorbit despre "tabloidizarea diplomatiei" gasind ca notele publicate de Wikileaks ar contine adesea "trivialitati, zvonuri insignifiante si aburi de bodega".
Multi altii au spus, in esenta, acelasi lucru, nemultumiti de faptul ca anumite detalii personale si intimitati nedovedite au fost "ratificate" de niste documente menite sa intre in cea mai mare arhiva politica a lumii.
Problema este asadar aceea a diferentei dintre ceea ce se vede si ceea ce nu se vede, dintre aparente si esente. In ciuda aspiratiei romanilor catre profunzimile nedezvaluite s-a vazut ca "reporterii diplomatici" nu fac mari eforturi "sa inteleaga" si ca se multumesc sa reproduca intocmai faptele si vorbele auzite fara prea multe comentarii, in cea mai buna traditie a empirismului anglo-saxon.
Ei inregistreaza pur si simplu tot ce li se ofera ca niste botanisti si nu selecteaza materialul in functie de o ideologie politica sau "filozofie" de viata. Ei se dovedesc aproape 100% descriptivi si nu cauta straturi de adancime.
Singurul partis-pris evident si asumat la tot pasul este interesul politic al SUA si din perspectiva caruia se evalueaza totul fara exceptie. De aceea, citind aceste telegrame, se creaza impresia gresita ca singurul clivaj din politica din Romania care conteaza ar fi acela dintre pro-americani si pro-rusi.
Dar daca cineva ar evalua lumea in functie de culori, ar descoperi cu siguranta numai contraste cromatice sau daca ar face-o in functie de dimensiuni spatiale ar gasi ca lumea se divide in lucruri mari vs lucruri mici.
Dincolo insa de inevitabila perspectiva politica, notele sunt relatari factuale neselectate, neierarhizate si transcrise ca atare.
Cea mai buna dovada ca reporterii diplomatici nu cauta sa ordonze lucrurile in functie de o "teorie" este ca dupa consemnarea exacta a faptelor se intreaba de ce nu se leaga intre ele si se multumesc sa emite cateva scenarii posibile de natura sa explice conduita ilogica a guvernului de la Bucuresti.
La un moment dat, diplomatul american, se simtea indreptatit sa admita ipotezele cele mai negre "date fiind luptele si conspiratiile din politica romaneasca".
In opinia comentatorilor de la Bucuresti, "cronicarul" ar fi trebuit insa sa lase deoparte faptele "nerelevante" si sa le retina pe cele cu adevarat "semnificative"; s-ar fi cuvenit ca notele diplomatiei americane sa abandoneze suprafata faptelor, cautand explicatii de adancime.
Este o diferenta de optica radicala. Cel mai adesea romanii dau de inteles ca nu vor sa fie judecati dupa aparente si ca dincolo de neglijenta conduitei personale, dincolo de inconsecventa declaratiilor si faptelor publice, dincolo de oportunismul ridicol s-ar mai gasi mereu ceva pretios care ar merita sa fie descoperit. Accentul cade aici mereu pe ceva nu este public asumat, pe ceva intim, ascuns sau pur si simplu pe ceva inca nemanifestat.
Or, cronica americana pare sa spuna ca nimic nu este mai important decat fapta publica, incluzand aici si reflexul public al persoanei intime, asa cum apare el in zvonuri si barfe, adica asa cum se reflecta el in constiinta comunitatii. In optica acestor depese, ceea ce este public si manifest este singurul lucru care conteaza si, prin urmare, daca viata publica este un spectacol "de bodega" este raspunderea integrala a societatii romanesti.
Si exista aici si o lectie teribil de aspra: daca suprafata este respingatoare, nimeni nu o sa mai caute bunatatea si frumusetea ascunsa, trivialul cotidian fiind singurul care va intra in "arhive", pregatindu-se sa devina istorie.