AmosNews informeaza: Daciana Sarbu in plenul PE: Guvernul Romaniei trebuie sa mareasca salariile si sa reduca CAS in acelasi timp

Daciana Sarbu, eurodeputata PSD, a atras atentia institutiilor europene ca, desi aproape jumatate din populatia Romaniei traieste in saracie, totusi guvernul afirma ca trebuie sa aleaga intre marirea salariilor si sprijinirea economiei prin reducerea contributiilor la asigurari sociale pentru angajatori.
"Aceste masuri sunt posibile in acelasi timp, daca guvernul isi asuma cu seriozitate obiectivul de a reduce evaziunea si coruptia din administratie. Si oamenilor li se pot reda rapid salariile taiate fara mila, si firmelor li se poate diminua urgent povara fiscala, dar numai daca bugetul este eliberat de presiunea uriasa a clientelei si mafiilor intretinute de partidul de guvernamant si daca inceteaza furtul din banii publici", a subliniat eurodeputata in plenul Parlamentului European de la Strasbourg.
Daciana Sarbu a accentuat faptul ca austeritatea a produs efecte profund negative asupra Romaniei, iar singura cale de iesire din actuala situatie este stimularea economiei simultan cu aducerea veniturilor populatiei la nivelul anterior taierilor: "Criza economica va fi depasita numai daca iesim din logica masurilor de austeritate care au scufundat Romania in saracie, daca oamenii sunt ajutati sa supravietuiasca prin reintregirea salariilor si, in acelasi timp, economia este stimulata sa functioneze, pentru a crea locuri de munca si pentru a genera dezvoltare", considera eurodeputata.
Daciana Sarbu activeaza in Comisia de Mediu, Sanatate publica si Siguranta alimentara, precum si in Comisia de Agricultura si Dezvoltare rurala a PE.