Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a promis ieri sindicalistilor de la Aeroportul International Mihail Kogalniceanu ca problemele lor se vor rezolva. Aceasta a fost concluzia intalnirii care a avut loc intre reprezentantii sindicalistilor aeroportuari si ministrul Orban, la ministerul Transporturilor. Conflictul de munca dureaza de cateva luni, sindicalistii plangandu-se de faptul ca nu li s-au platit orele suplimentare si nu li se pune un sediu la dispozitie. Reclamatiile au fost caracterizate ca nefondate de catre directorul Aeroportului, Corneliu Balan, potrivit caruia liderii de sindicat urmaresc de fapt interese politice. Balan le-a reamintit sindicalistilor ca de la venirea sa la conducerea aeroportului salariile au crescut in medie cu 30%, iar numarul de angajati cu 100, chestiunea platii orelor suplimentare fiind si ea acceptata de sindicalisti intr-o formula pe care acestia nu o mai recunosc acum. Conflictul de la Aeroportul Kogalniceanu a fost, din cate se pare, unul artificial, dupa cum a marturisit pentru "Replica" ministrul Ludovic Orban. Acesta s-a aratat de parere ca fostul director economic al aeroportului, pe care l-a dat afara din cauza unei incompatibilitati (fiica lui era asociata in firma-capusa care presteaza servicii concurentiale in cadrul aeroportului), s-ar afla in spatele acestor proteste. In plus, Orban ne-a precizat ca nu are de gand sa-l schimbe pe Balan din functie, indiferent de presiunile sindicalistilor, pentru ca acesta a dovedit calitati manageriale indiscutabile.