Senatorul Nicolae Dan Prunea a sustinut o declaratie politica-apel catre parlamentarii partidelor din coalitia guvernamentala.

Nu am intitulat aceasta scrisoare precum a facut filozoful Gabriel Liiceanu cand si-a trimis renumita epistola " Apel catre lichele", datorita consideratiei care o port acelora dintre Dv. care isi apara optiunile ideologice cu argumente care contin un sambure de rationalitate si rezonabilitate.
Activitatea Dv.parlamentara a fost orientata in cea mai mare parte spre sustinerea consolidarii "regimului Basescu", prin votarea multor legi, prin validarea Ordonantelor de Guvern care au dus la un genocid ce-l eclipseaza de departe pe cel imputat lui N. Ceausescu, prin apararea guverelor Boc si a masurilor opresive, sub raport financiar, juridic si economic, luate de acestea. Desi ati clamat in mod public, prin reprezentantii Dv., ca aceste politici si masurile intreprinse pentru traducerea lor in fapt sunt oportune si necesare, ca sunt adecvate sustinerii mediului de afaceri existent in Romania si in lume, populatia tarii le-a respins brutal, zgmotos si in totalitate. Dar le-au respins ulterior si multi dintre Dv. Unii au facut cunoscut publicului larg, deci si propriilor alegatori, pozitia actuala fata de optiunile politice majore ale PDL, fata de directia in care este condusa tara de catre dl.Basescu prin ultimele guverne propuse si votate de parlamentarii fara tara si dragoste de romani. Altii doar au parasit randurile coalitiei aflate la putere, considerand suficient de revelatoare, pentru starea de spirit generala, rezultatele tuturor masuratorilor prin sondaje
Dv., prin tot ce ati facut , ati contribuit la dezagregarea institutionala a tarii, ati compromis ideile majore, de libertate, de echitate, de dreptate, de justitie etc. care au animat generatiile care au asigurat formarea si pastrarea unitatii acestui stat numit Romania. Ati contribuit la diluarea valorilor perene care i-au asigurat consolidarea si existenta nationala. Pentru a perpetua privilegiile pe care vi le-a asigurat actuala putere, incalcand cu nonsalanta prevederile Constitutiei, nu v-ati dat in laturi de la a sacrifica ce a avut mai sfant poporul roman : unitatea nationala, limba si cutumele stramosesti. Ati intrecut, prin consecintele faptelor Dv., si pe cei mai aprigi fanarioti din veacurile lor de glorie. Ati dovedit ca interesele de partid si cele individuale , va sunt mai scumpe decat cele nationale, ca recompensele financiare date pentru un vot sau altul sunt mai apreciate de catre Dv. decat trebuintele, interesele si valorile care ii anima pe cei care ii reprezentati in Parlament. Ati acceptat sa va puneti in slujba neadevarului, a mincinii ridicate la rang de presedinte, a neomeniei , pentru a face pe plac celui capabil, pentru a-si atinge obiectivele, sa planga la comanda, sa emita sunete nu vorbe angajante, sa faca afirmatii nu pentru a le transpune in fapt ci pentru a manipula votantii( vezi, acceptarea, inaintea ultimelor alegeri prezidentiale, a legii privind cresterea veniturilor cadrelor didactice).
Pentru toate aceste fapte, ca sunt fapte dar si probe, veti da seama. Ramane pentru Dv. o singura sansa de salvare de la raspunderea pe care poporul o cere de ani buni pretutindeni pe teritoriul tarii. In conditiile in care lista de acceptare a transferurilor in USL se inchide in curand, votarea in mod deschis a motiunii de cenzura propusa de opozitia unita reprezinta o ultima ocazie de a arata ca, in buna masura, ati fost un parlamentar captiv si , ca atare , ati evoluat contrar optiunilor proprii. Afirm ca mai aveti o singura sansa pentru ca suferinta si pierderile financiare ale tarii se accenteueaza pe zi ce trece sub actuala guvernare, ajngand de nesuportat. Din acest motiv , optiunea generala avand siguranta lucrului infaptuit, timpul nu mai este un factor care sa lucreze in favoarea Dv.