Cotidianul.ro : Loviturile esuate ale lui Traian Basescu

Unul dintre veteranii bloggerilor din Romania - 7 ani de activitate -, Cristian Banu, face o analiza rece, dar pertinenta, a ultimelor doua mari batalii dintre Traian Basescu si USL.
Strategii si Tactici
A devenit evident motivul pentru care Traian Basescu a cedat atat de usor si l-a nominalizat pe Victor Ponta ca premier. Nu stiu insa daca, pana la urma, calculele sale sunt corecte si vor duce la rezultatul scontat. Ceea ce constatam, pe masura escaladarii razboiului intre palate, este radicalizarea taberelor. Problema presedintelui este insa ca tabara proprie se radicalizeaza undeva sub 20%, in vreme ce cealalta este intre 50 si 85% in functie de ce comparatie faci.
Loviturile date de Traian Basescu USL nu au efectul scontat, deoarece presedintele insusi se afla intr-un minim de incredere, astfel ca doar in jur de 10% din electorat ia realmente in serios o manevra a sa. In aceste conditii, atacul impotriva lui Victor Ponta are efecte slabe in randurile electoratului USL sau a nehotaratilor, pentru ca:
Vine de la Traian Basescu. Desi initial lovitura era orchestrata inteligent, astfel incat sa para venita din exterior, din partea unor instante credibile, presedintel nu s-a abtinut sa nu o semneze astfel ca singurul rezultat este triumful de moment al organelor de presa prezidentiale.Atinge o chestiune minora, de care se face insa vinovat si un personaj puternic in angrenajul puterii prezidentiale procurorul-sef Codruta Kovesi. Faptul ca este si Codruta Kovesi in joc face si mai stranie intransigenta propagandistilor prezidentiali care nu sufla un cuvant despre un alt demnitar important al statului aflat intr-o situatie asemanatoare. Normal ar fi fost ca procurorul-sef sa demisioneze "ca exemplu", dar tabara prezidentiala nu-si poate permite pierderea unui om cu o functie atat de importanta in reglarea timingului. (Nu cred ca Traian Basescu si acolitii sai mai pot influenta decisiv Justitia, dar pot influenta impactul public al anumitor procese printr-un timing bine ales.) In sine, acuzatia de plagiat nu este una serioasa in Romania, unde este o caracteristica de sistem. De aceea, iacobinismul trompetelor prezidentiale pedaleaza in gol.
Cazul Adrian Nastase este o alta lovitura care nimereste gresit din cauza excesului de zel. Cel putin, interventia Monicai Macovei a fost de toata jena. Din reactiile propagandei portocalii impresia mea a fost ca nu se doreste condamnarea lui Adrian Nastase, ci umilirea lui. Tentativa acestuia de sinucidere i-a lasat fara o bucurie, de aici o enorma frustrare care scoate la iveala un specialist in medicina legala in fiecare postac, mai ales la doamna Macovei care si-a facut se pare, un titlu de glorie, in hartuirea fostului premier si acum se vede ramasa fara trofeu. Aceste iesiri grobiane accentueaza rolul de victima a lui Traian Basescu jucat de Adrian Nastase.
Aceasta strategie a presedintelui si a propagandei fidele ajuta USL, pe de-o parte sa-si pastreze unitatea, pe de alta parte sa-si pastreze electoratul, pe care loviturile si actiunile prezidentiale nu fac decat sa-l radicalizeze. La fel, ajuta si la radicalizarea electoratului propriu. Din pacate, este insuficient, electoratul ramas fidel presedintelui si partidului sau fiind relativ mic. In plus, acum sunt vreo 3 formatiuni care si-l disputa, ceea ce poate afecta scorul general.
Repet ce am mai spus, consensul general in randul societatii este pentru ideea ca regimul Basescu trebuie sa ia sfarsit. In mod normal, presedintele ar fi trebuit sa adopte o strategie de atenuare a acestei perceptii si inducere a ideii ca trebuie sa ramana ca factor de responsabilitate si stabilitate. Intuiesc ca atacurile la adresa lui Ponta, piedica pusa lui Hasotti fac parte din incercarea de a demonstra ca noii guvernanti sunt incompetenti si ca este nevoie de presedinte. Ma tem insa ca punerea lor in opera are efect contrar, intarind ideea contrara, aceea a unui Traian Basescu "factor destabilizator" si "generator de conflicte". Asta ii poate mobiliza electoratul propriu, dar il si poate plictisi, iar sansele de a atrage votanti noi sunt relativ mici.
Sursa: http://www.politichii.ro