Fostul decan al Facultatii de Inginerie si Managementul Sistemelor Tehnologice din Universitatea Politehnica, Bucuresti, Gheorghe Amza, va lansa miercuri, 11.01.2017, de la ora 17.00, la Libraria Mihai Eminescu, un nou volum de poezii intitulat: Libertate ucisa.
Poeziile sunt scrise in perioada petrecuta in penitenciar, la Poarta Alba si la Jilava si expun viata traita departe de libertate intr-o maniera poetica si revelatoare asupra clipelor traite departe de cei dragi.
In luna mai 2016, Gheorghe Amza a lansat primul volum de poezii intitulat Zbor frant, iar la eveniment a fost prezent si Mihai Stoica, fostul coleg de celula din perioada petrecuta in detentie. Odata cu acest nou volum de poezii, Gheorghe Amza va face si dezvaluiri din viata traita in penitenciar.