Parlamentarii au inceput ieri dezbaterile la bugetul pe 2006 in plenul reunit. Comisiile au analizat peste 700 de amendamente, dar, in mare, modificarile nu au fost semnificative. in ciuda reactiilor din Parlament si de la sindicate, Executivul nu a revenit asupra proiectului de buget. Discutiile de ieri, dintre reprezentantii Puterii si cei ai Opozitiei, au fost aprinse, acestia amenintindu-se din start ca vor vota impotriva.
Premierul spune ca bugetul pe anul viitor a fost construit tinindu-se cont de prioritatile strategice ale Romaniei in vederea integrarii in Uniunea Europeana. Principala preocupare ramine insa reforma in educatie, avind ca obiectiv respectarea angajamentului facut in campania electorala - 5% din pentru dezvoltarea invatamintului. Potrivit primului-ministru cele patru prioritati "strategice " ale Romaniei sint dezvoltarea infrastructurii, modernizarea agriculturii si reforma in educatie si in sistemul sanitar. "Este un buget echilibrat care va permite dezvoltarea sanatoasa a economiei in 2006 si aderarea Romaniei la UE in 2007 ", a afirmat Tariceanu. Primul-ministru a anuntat ca 8,7% din totalul cheltuielilor pe 2006 vor fi alocate pentru finantarea angajamentelor asumate fata de Uniunea Europeana. “in 2006 trebuie sa finantam cu prioritate proiecte pentru reforma educatiei. Trebuie sa construim campusuri, sa continuam dotarea cu calculatoare, sa dezvoltam programul in conformitate cu cerintele Uniunii Europene, sa punem accent pe calitatea invatamintului si pe facilitarea accesului elevilor la activitati extrascolare”, a declarat premierul Tariceanu.
In replica, Mircea Geoana a criticat aspru proiectul de buget. Presedintele PSD a sustinut ca este un proiect nerealist si a anuntat ca formatiunea pe care o conduce va vota impotriva acestuia daca majoritatea nu va tine cont de ceea ce el a numit amendamente elementare, necesare si utile bunului mers al Romaniei europene. “Cum e posibil sa vina cu un proiect in care cele doua chei macroeconomice care definesc suma de bani pe care o propunem pentru cheltuieli pe anul viitor sa fie dramatic modificate in doar citeva saptamini. Este nemaiintilnit”, a declarat Mircea Geoana. O pozitie similara a avut-o si reprezentantii Partidului Romania Mare care au sustinut la unison ca nu vor vota bugetul propus de Executiv.

20% mai multi bani pentru agricultura

Agricultura este unul dintre domeniile prioritare pentru Romania si, de aceea, bugetul pentru anul viitor prevede o crestere cu 20% a resurselor financiare alocate acestui sector. “Am alocat acestui domeniu cu 20% mai multe resurse decit in anul 2005, dar, in acelasi timp, schimbam fundamental filozofia de acordare a subventiilor. Anul 2006 va reprezenta un an de tranzitie catre fondurile comunitare. Vom finanta programul "Fermierul " pentru dezvoltarea microfermelor si vom sprijini comasarea suprafetelor agricole prin acordarea rentei viagere. Nu vom mai acorda progresiv subventii pe produs, ci vor incepe programele de finantare europene prin Agentia de plati care a fost creata la nivelul Ministerului Agriculturii”, a explicat primul ministru Tariceanu. Statul urmareste, de asemenea, garantarea unor sume pentru a permite finantarea in conditii optime si pentru acest sector si vor fi acordate inclusiv subventii pentru finantarea celor care doresc sa acceseze programele SAPARD. “Programele derulate de Ministerul Agriculturii vor permite scoaterea sectorului agricol din saracie si din subdezvoltare. in plus, prin aceste proiecte vom putea sa avem o agricultura competitiva pe piata europeana dupa aderarea la Uniunea Europeana, in anul 2007”, a subliniat premierul Calin Popescu Tariceanu.