Prognozele meteo pentru anul in curs nu sunt deloc in masura sa linisteasca producatorii agricoli. Potrivit acestora, anul 2007 va fi unul extrem de secetos. Vesti mai bune vin insa din partea Autoritatii Nationale de Imbunatatiri Financiare - Sucursala Teritoriala Dobrogea. Conducerea ANIF Dobrogea este optimista si increzatoare in sistemele de irigatii pe care le are la dispozitie, declarandu-se convinsa de faptul ca nu vor fi probleme in ceea ce priveste aprovizionarea cu apa a culturilor constantene.
La fel ca si celelalte judete din tara, nici judetul Constanta nu a fost ocolit de "fenomenul" numit furturi din sistemul de irigatii. Hotii de fier au adus pagube destul de consistente pentru Autoritatea Nationala de Imbunatatiri Financiare - Sucursala Teritoriala Dobrogea. "Au fost furate mai multe componente ale sistemului de irigatii, insa doar din zonele care nu mai sunt de utilitate publica. Deoarece acestea au fost scoase de pe lista suprafetelor de interes public, nu am mai avut fonduri pentru a asigura si paza lor, lucru ce a usurat activitatea hotilor. Din fericire, pentru suprafetele de utilitate publica sistemul este functional, asa ca nu vom avea probleme in a asigura irigarea culturilor", a declarat directorul ANIF Dobrogea, Teodor Stanca. In ceea ce priveste seceta anuntata pentru anul 2007, Stanca nu considera ca acest lucru va afecta in vreun fel irigarea suprafetelor agricole care beneficiaza de serviciile oferite de catre ANIF. Sistemul de irigare se aprovizioneaza cu apa din Dunare, din canalul Dunare - Marea Neagra, precum si din lacul Razea. "Nu am avut niciodata probleme cu statiile de pompare din Dunare, care au functionat chiar si in perioade mai secetoase decat cea anuntata pentru anul acesta. Iar nivelul apei din canalul Dunare - Marea Neagra, si din lacul Razea, acesta este constant, si prin urmare nu avem de ce sa ne facem griji. Totul e ca beneficiarii sa doreasca intr-adevar sa irige", a mai declarat directorul Teodor Stanca.

Beneficiarii vor irigatii pe gratis

Singura problema in desfasurarea activitatii ANIF este colectarea banilor de la beneficiari. Acestia trebuie sa plateasca pana pe data de 31 ianuarie contributiile la ANIF, obligatie care este stipulata in contractele incheiate intre cele doua parti. Acest avans este folosit de catre institutie pentru a repara si a efectua revizia instalatiei de irigare, inainte de a o porni. "Unii dintre beneficiari s-au cam invatat sa nu plateasca. Avem cazuri care nu si-au platit datoriile nici macar pe anii trecuti, motiv pentru care pe acestia, cateva zeci de beneficiari, i-am actionat in instanta, pentru a putea recupera sumele de bani pe care ni le datoreaza", a afirmat Stanca. Se pare ca respectivii nu inteleg faptul ca orice serviciu trebuie platit. Printre cele mai des invocate motive de catre rau - platnici se numara si cele potrivit carora nu au reusit sa-si vanda recolta, stau cu recolta pe camp sau pur si simplu nu le convine pretul stabilit de catre ANIF. "Chiar daca omeneste ii intelegem, si stim ca au probleme, din punct de vedere economic nu avem de ales, si noi la randul nostru trebuie sa platim furnizorii", sustine Teodor Stanca. Cea mai mare parte a cheltuielilor este platita de catre statul roman, in timp ce beneficiarii platesc doar o mica parte. Acest lucru este valabil insa doar in cazul producatorilor agricoli constituiti in organizatii de imbunatatiri funciare sau ale utilizatorilor de apa pentru irigatii. Daca o persoana fizica doreste sa-si irige terenul, aceasta va plati costul real al operatiunii. Aceasta masura a fost luata in vederea incurajarii formarii de asociatii intre micii producatori.