Alarmate de numarul mare al taierilor ilegale de arbori din padurile constantene, autoritatile locale au declansat, ca in fiecare an, o actiune de stopare a fenomenului, care a fost soldata in primele luni ale anului cu zeci de amenzi si dosare penale. Potrivit directorului Directiei Silvice, Anton Ferencz, "cele mai numeroase furturi au fost inregistrate in timpul iernii, cand familiile de rromi, dar nu numai, incep sa dea iama in paduri. De regula, taierile ilegale vizeaza specii valoroase de lemn: fag, carpen, stejar si salcam". Ca urmare a sesizarilor referitoare la taierile ilegale de arbori din judetul Constanta, oficiali ai Prefecturii Constanta, oameni ai legii si grupari de jandarmi s-au deplasat in mai multe zone, unde au depistat nereguli la marcarea si taierea arborilor. Totodata, pentru stoparea taierilor masive de lemn, Guvernul a emis o ordonanta de urgenta prin care administrarea padurilor a revenit ocoalelor silvice, iar proprietarii de paduri, persoane fizice sau juridice au obligatia de a incheia contracte cu ocoalele silvice autorizate. "Vrem sa oprim furtul de materiale lemnoase. In aceasta perioada, nivelul starii contraventionale nu este unul major, insa trebuie sa fim precauti" a mai precizat Ferencz.